Țară, țară vrem ostași,

278 Views 0 Comment

Nu știu cât de familiar este jocul acesta pentru toate generațiile de părinți, eu l-am prins și se pare că și-a găsit loc și în timpul prezentei generații.

IMAG9696-01

Se întâmplă să vizităm destul de des părculețul de lângă o școală (aparent bine percepută la nivel social). Într-una din astfel de vizite Sara a avut parte de o mică demonstrație a jocului.

IMAG9689-01

Era probabil în perioada „școlii altfel” judecând după ținutele profesoarelor dar și după absența uniformelor. Câteva clase de copii au luat cu asalt locul de joacă, s-au împărțit pe grupulețe și da-i la joacă.

IMAG9690-01

Un grup de băieți a devenit brusc interesat de demontarea aparaturii de joacă și pentru că nu existau unelte atunci uzitau ce le era mai la îndemână. Astfel o bancă a renunțat bucuroasă la câteva din scândurile sale pentru a le dona jocului de-a pârghia. Scândura era înfiptă printre elementele jocurilor instalate în așa fel încât dezasamblarea să aibă loc în pocnete și strigăte de biruința.

IMAG9695-01

Mai spre centrul zonei, un grup de băieți și fete jucau „țară țară vrem ostași”. Însă nu oricum căci grupul era mixt și băieții erau prinși în ale lor…adică, posedau un fel de etajeră pentru a ilustra forța de care corpurile lor încă mici era capabilă. Și jocul era plin de chicoteli (la băieți) și teamă la fete, căci acestea erau pur și simplu spulberate de forța greutății corpurilor lansate cu viteză pe brațele lor firave. Se lăsa cu căzături și tăvăleli, cu vânătăi și ciufuleli, cu lacrimi și încercări de a negocia cu băieții dinamica jocului.

IMAG9696-01

Mai departe grupul de băieți auto-responsabilizati cu demontarea parcului, au demarat o acțiune cu valențe istorice. Își imaginau acum că retrăiesc trecutul nostru belicos și se trosneau prietenește cu scândurile sau orice alt element utilizabil dar care nu era fixat de ceva.

IMAG9691-01

Atmosfera caldă a copilăriei era în plină desfășurare, convingând mai multe mame localnice și copiii acestora să elibereze zona în pripă. În tot acest timp Sara explora leagănul și privea din când în când aterizările în grup ale fetelor. Totul relativ calm până când un „strămoș” plin de credință a intrat, înarmat și explorând limitele maxime ale corzilor vocale din dotare, în spațiul intim al Sarei, trezind astfel în mine toate instinctele posibile…așa că am decis că e momentul să pun Stop.

IMAG9694-02

Grupul de profesoare era ușor de reperat după norul dens de fum ce le înconjura zona. Discursul meu a trecut în revistă distrugerea dar și pericolul, ilustrând aterizările forțate ale fetelor dar și strigătele de bătălie ale belicosilor noștri strămoși. Am fost ascultat cu blândețe și înclinații afirmative din cap, au trecut în revistă rapid mai toate prejudecățile despre diferențele dintre sexe numai pentru a se întoarce rapid la recrearea norului dens ce dădea atmosferei un aer aparte.

IMAG9692-01

Numai că una dintre „profe” a remarcat prezența telefonului și a celor câteva fotografii făcute. Brusc discuția a devenit interesată de prezența mea pentru că mai apoi să îi scape „să nu fie și asta vreun jurnalist”. Așa că au decis că copilăria și al sau „dolce far niente” a luat sfârșit…au tras semnalul de alarmă și s-au bulucit în clase. În urma lor, norul se risipea agale, aproape dotat cu un aer poetic.

Eu am rămas să strâng pungile golite de chimicale cu aparentă nutritivă încercând să îi explic Sarei intervenția mea. Sara, din înălțimea celor 2 ani și 3 luni, îmi explica cu bucurie:
-Fetiteie buuuf și buuuf, … și eiau tistee (și erau triste), iai băieții …uuuu și oauuu…și uuuu și buf. Tati, da’ aia eia joc?(era joc)

(Sara are 2 ani si 5 luni)

0 Comments

Leave a Comment