Taticiile mele uneori stângace

344 Views 0 Comment

imag0438-01-01

Încă de la începuturile mobilității Sarei, am avut norocul să descoperim o lecție extrem de importantă pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor. Pentru noi această însemna dezvoltarea armonioasă a Sarei. Pe scurt, fiecare „stângăcie” ce își găsea calea prin preajma ei, se bucura de reluare, întrebări, răspunsuri, reconstituiri hilare, deci și integrări ale experiențelor.

imag1165-01

Daniel Siegel, MD, Phd, dezvăluie structura creierului și modul în care se dezvoltă conexiuni între emisfere. Astfel, pentru cei mai mulți dintre noi, emisfera dreaptă este teritoriul emoțiilor, iar cea stânga a logicii, partea superioară a creierului corespunde universului acțiunilor, iar cea inferioară instinctelor primare. Ce îmi scăpa însă mie era integrarea experiențelor drept unealtă de dezvoltare a creierului, implicit a modului prin care părți ale acestuia sunt ajutate să își dezvolte legături și să colaboreze între ele.

imag1179_1

Creierul copilului creează trasee noi prin fiecare experiență nouă. Toate împreună vor determină structura creierului. Noi, părinții, avem o contribuție importantă prin crearea experiențelor care ajută la dezvoltarea unui creier integrat, atât pe orizontală cât și pe verticală.

Ce înseamnă însă această integrare? De pildă, alegerea noastră ca părinți să vorbim Sarei despre experiențele ei îi dezvoltă memoria. Dacă însă suntem și mai curajoși și abordăm sentimentele, îi dezvoltăm inteligența emoțională, o ajutăm să își înțeleagă sentimentele proprii și pe ale celor din jur.

imag1465

Refacerea simplă a unei împiedicări are rezultate benefice multiple. Pentru Sara, „împiedicarea” mea voită o ajută să înțeleagă propria sa cădere. Îi arată „normalitatea” și firescul unui astfel de eveniment, precum și lecțiile implicite. Pentru mine rezultatul exercițiului este ludic, căci mă împiedic și cad (de exemplu) deseori în locuri publice, încercând să evit bălțile, căci nu am costumația Sarei. Pentru stradă sigur a ieșit o combinație ciudată între hilar și curiozitate, privirile trecătorilor îmi erau reper pentru prestația mea, dar Sara era audiența target. Faptul că „jocul” conducea la integrarea experiențelor sale îmi era și este suficient.

imag0193-01

Încă îmi aduc aminte de practica lovirii obiectului de către adulți, căci mi se împleticise printre picioare și eu am căzut. Mai văd încă și astăzi această practică a „deturnării atenției”, practică izvorâtă din puțul nesecat al tradiției și ale cărui rezultate se pierd în miriadele de mimetisme ce noi astăzi numim cultură. În adevăr, această înstrăinare îi creează copilului un mare semn de întrebare căruia îi este imposibil să-i atribuie vreun răspuns coerent, așa că ne privește pe noi, adulții, cum lovim obiecte sau mobilier și clamam victorie în ale pedepsirilor.

Va imaginați cât de ciudați putem apărea în fața noii generații? Evident că nu, altfel cum am putut să uităm experiența și să ajungem adulți în pragul repetărilor mimetice.

imag1257-01

Copiii au nevoie de empatie. Noi, cei ce nu suntem prinși în jocul emoțiilor, atunci când copilul de lângă noi este, avem nevoie să ne conectăm mai întâi emoțional și mai apoi cerebral. În „The whole brain child” D. Siegel prezintă 12 strategii pentru o dezvoltare armonioasă a creierului copilului de lângă noi (și de ce nu a copilului din noi). Voi reveni mai amplu pe subiect căci Siegel ar trebui să fie bază minima de formare pentru orice formă de parenting…

imag0434-01

0 Comments

Leave a Comment