HaiHuiInTaticie

Etichetă: Tatici creatori de viata

  • Am devenit „Brasonevi”

    Nu am mai scris din luna mai și este foarte probabil ca orice părinte să înțeleagă de ce. Da, există variațiuni în agendă fiecăruia și fiecare dintre noi (părinții sau adulții în general) ne exprimăm o formă minimă a libertăților prin „mistica agendă personală”. Pentru noi trei, libertatea nu s-a exprimat cu mult diferit, așa că, pe lângă un proces de adaptare în grija părintească ce evoluează odată cu Sara, am făcut și oleacă de alegeri ce s-au concretizat în octombrie prin mutarea noastră la Brașov.

    Iată-ne deci la un nou început, de astă dată un capitol, căci povestea este deja în curs de derulare. A trecut vara cu aventurile ei, Sara a mai crescut și odată cu asta a crescut și vocabularul. Citeam undeva că fetele de 4 ani adreseaza o întrebare la fiecare un minut și 56 de secunde…așa că vă imaginați cam cum se umple paharul timpului. Pentru că am tresărit oleacă la lectura acestui studiu englez, am realizat brusc și nevoia constanta de a mă updata la conținutul și viteza răspunsurilor. Încercarea fiind mai degrabă focusată pe a separa faptele de ficțiune (de cele mai multe ori izvorâte în dorința de a „câștiga timp”) și de a nu repeta micile erori de mistificare livrate nouă pe când eram copii.

    Așa că iată-mă reîntors în lumea cuvintelor ce descriu copilăria. Vara fuse scurtă și colorată, iar acum, odată așezați pe noul nostru curs, continuăm pe calea familiei încercând să acoperim nevoile fiecăruia dintre noi. Pentru Sara această înseamnă o nouă grădiniță, un nou ritm, noi prieteni, noi aventuri. Pentru adulții responsabili înseamnă o plăcută încetinire a unei vieți care nu ar trebui să presupună doar vacarmul urban și agitația aferentă.

    La revedere București, acum devenim „brasonevi”, după spusele Sarei pe când avea 3 ani. 🙂

  • Copilaria in Aici si Acum

     

     

     

     

    Toate drepturile sunt rezervate!

     

  • Despre intersectii TEDx Brasov

     

     

     

     

  • Intersecții: prezența

    Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importanță. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.

    Mulțumesc Gabriela.

    Prin ea am ajuns la Eckhart Tolle, pe care astfel l-am descoperit în primele zile ale relației noastre, mai intai prin carțile sale, mai apoi prin participarea la conferintele si „retreat-urile” organizate de el.

    Prezența, ce înseamnă asta?

    Știți conversațiile acelea neinvitate care au loc mental?
    Ei bine, tu nu ești aceste conversații.
    Ce vreau să spun este că nu tu ai invitat discuțiile să aibă loc.  Ele doar se întâmplă și, dacă nu ești atent, te trezești în centrul poveștilor care reflectă fie fricile, fie dorințele, de multe ori materiale.  Dar le poți opri, probabil că mentalul va fi încă ocupat o vreme de aceste voci, dar, dacă nu te implici în acest monolog interior, sigur se vor estompa.

    Când te prind în capcana lor doar observă că te-au prins, fii blând cu tine și dă voie atenției tale să se întoarcă către ceea ce este important. Ceea ce este undeva în preajma ta, te privește admirativ și învață de la ține. Nu numai prin ceea ce îi spui, dar mai ales prin ceea ce alegi să faci.
    Fii conștient de conexiunea ta cu copilul de lângă tine, simte bucuria ce aleargă între voi doi, ce trece de la unul la altul.
    Copiii au nevoie ca noi, părinții, să fim cu ei, așa că orice monolog urgent în „mansardă” nu este cu adevărat important, deci revino alături de copil.
    Copiii trăiesc în aici și acum, la ei încă nu este zgomot. Sara are trei ani și la ea limbajulul emoțional este cheia, căci este singurul pe care îl poate cunoaște acum.

    Remarc, pe măsură ce Sara este tot mai independentă și preocupată să crească, cum că această conexiune este extrem de valoroasă și pentru mine.
    La un anumit moment voi simți să fotografiez, să scriu cu lumina. Și pentru voi ar fi bine să fie la fel. Păstrați conexiunea cu prezența și cu copilul de lângă voi. Pentru mine, din această intersecție s-a născut “momentul decisiv” de care vorbește Cartier Bresson.

    Nu vă criticați prea tare rezultatele, cel mai important rezultat vine din faptul că privind fotografia vă veți aminti ceea ce simțeați în acel moment, și aceasta pentru că erați prezenți și conștienți de prezența voastră.
    Acel faimos Aici și Acum este că un fel de dus rece menit să ne trezească din vise pe care nu intenționam vreodată să le avem.

  • Intersecții: copilăria

    Copilăria

    Aceasta este a treia intersecție ce a construit momentul prezent. A sosit in viața mea odată cu sosirea Sarei, direct in dormitor.

    Mulțumesc Sara

    Probabil singurul loc în care putem construi cu adevărat libertăți, tot ce avem nevoie este să fim acolo, prezenți alături de copilul de lângă noi. Dar pentru că suntem tributari tradiției pe mine m-a ajutat foarte mult să privesc adânc în mine pentru a-mi înțelege copilăria. Să o recunosc și să fiu sincer cu mine, căci aici Sara îmi dă șansa să schimb ceva și în mine, mai ales pentru acel cineva important de lângă mine. Și nu îmi critic copilăria, îmi iubesc părinții, frații și sora. Dar în același timp realizez că noțiunile de iubire transmise mie au fost primite de părinții mei de la părinți lor.


    Așa că ce avem nevoie pentru a fi părinți mai buni?
    Avem nevoie de conexiune, reală și profundă, cu copilul de lângă noi.
    Acea conexiune aduce la suprafața și copilul din noi și, în felul acesta, oportunitatea de a evolua mai departe, dincolo de copilăria noastră.
    Avem nevoie de empatie, să ne plasăm în locul copilului nostru pentru fiecare pas sau blocaj pe care acesta îl traversează.
    Avem nevoie să ne reamintim cât de dificil era să conducem corpul nostru în constantă creștere, să îl sincronizăm și să îl împingem înainte.
    Cât de dificil era să nu știm, să nu cunoaștem.
    Cât de dificil era să repetăm aceași întrebare, din nou și iar din nou, căci creierul nostru era încă în construcție, deci nu 100% funcțional, poate nici măcar 10%.

    Avem nevoie să avem încredere în noi și în copii și abilităților lor înnăscute, pe care poate le cunosc deja sau poate nu. Dar le vor descoperi prin iubire, prezența și grijă. Un tată are rolul de validator, pentru fiecare nouă abilitate a copilului, iar dacă tatăl nu o valideaza atunci copilul ar putea renunța la aceste noi abilități, precum și la căile lor de explorare.
    Copiii sunt programați să evolueze și o vor face. Totuși, există riscul de a se opri dacă nu simt încrederea noastră în ei.

    Avem nevoie să îi ajutăm să își dezvolte inteligență emoțională, căci iubirea este cheie pentru tot. Îi va ajută să își dezvolte și inteligență socială și probabil cel mai important, imaginea de șine. Deci mai puțin expuși și vulnerabili forțelor externe lor.
    În câteva cuvinte, cu toții suntem extraordinari și această își are sorgintea în dorințele noastre cele mai profunde de a evolua, de a învață.
    Pentru că mai toți avem telefoane deștepte, putem deveni mai buni fotografi ai copilăriei de lângă noi prin prezența. Mai mult decât orice devenim conștienți de prezența noastră lângă copilul de lângă noi. Înscrisul cu lumina devine astfel punctul generat de cele trei intersecții.

    Copiii trăiesc în Aici și Acum, deci trăiesc vieți reale, noi adulții trăim în proiecții despre trecut sau despre viitor, deci trăim vieți imaginare.
    Și nu uitați dăruind iubire și prezența copiilor primim în schimb iubire.

  • Intersecții: fotografia

    Intersecția dintre fotografie, prezență și copilărie, iată un loc în care puteți petrece ceva timp cu beneficii neașteptate.

    Fotografia

    Fotografia s-a întâlnit cu mine tot într-o astfel de intersecție. Acum foarte multă vreme am împrumutat un aparat foto și am plecat în vacanță cu el. Mai apoi, de ziua mea, un foarte drag prieten mi-a făcut cadou un aparat foto…mulțumesc Vanessa, oriunde ai fi tu acum.

    Această a fost prima intersecție importantă ce avea să conducă la această prezentare.

    Viața mea a avut inclus un lung șir de observații iar fotografia s-a potrivit perfect actului vizual, m-a ajutat să înregistrez ceea ce ochii mei descopereau. Sosirea Sarei în viața noastră avea să creeze o altă intersecție, locul în care aveam să migrez din fotografia cu aparatele mai complexe către fotografia cu telefonul, mai mic, mai disponibil.
    Din simplitatea accesului și dorința de a avea la îndemână un aparat ok, am ajuns la fotografia cu telefonul.
    Subiectele s-au restrâns, dar și extins în același timp, căci telefonul îmi determina limitările, însă îmi și deschidea căi noi.
    Telefonul devine tot mai „deștept” și în același timp tot mai potrivit pentru fotografie.

    Într-o formă minima, ceea ce am folosit mereu în fotografia făcută de mine a devenit tot mai adânc înrădăcinat în De Ce
    De Ce vreau să înregistrez ce văd în acel moment?
    Ce simt?
    Ce voi folosi?
    Mă ghidez “formal” după câteva criterii:
    1. Regula treimilor-vine din pictură și, stați liniștiți, toate telefoanele deștepte o cunosc. Nu trebuie decât să activați grila, eu o țin mereu activă.
    2. Cobor la nivelul copilului-va recomand să faceți același lucru, căci stând deasupra lor le amintiți că sunt mici…tare mici…și cred că ei știu deja asta.
    3. Folosesc lumina ambientală-iar când nu mai este disponibilă, nu mai este disponibilă și gata. Ceea ce faceți cu copilăria de lângă voi nu este pentru Național Geographic.
    4. Cel mai important, vorbesc cu copilul despre fotografie-eu îi spun Sarei când vreau să o fotografiez și îi și arăt. În plus, o las să descopere, e drept că asta înseamnă poate un alt telefon, dar merită fiecare secundă de explorare a creativității proprii.

    Și pentru a lăsa și ceva hrană pentru gânduri, suntem cu toții tentați de mândrie, ceea ce este ok dacă nu ne aruncăm cu totul în brațele ei. Permiteți intimitate copilăriei de lângă voi, personal evit să public fotografii frontale cu Sara. Dar, cum spuneam, suntem aici pentru a va vorbi despre intersecții, nu doar despre fotografie.
    Cu copilăria fotografiată sunteți deja într-o altă ligă a expresiei și a descoperirilor profunde despre sine.
    Puteți să antrenați copiii, să îi poziționați, să le arătați cum să pozeze, dar pierderea va fi enormă. Mai degrabă, decât să urmăresc un rezultat, o fotografie ce ar putea apărea conceptual în capul meu, las lucrurile să curgă și curgerea aceasta va determină momentul decisiv pentru înregistrarea cu lumina. Fac asta prin prezentă și conștientizarea că sunt prezent. Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importantă. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.

     

  • Tatici, creatori de viata

    Printre cuvinte, printre stari, printre emotii

    https://soundcloud.com/user-726989398/tatici-creatori-de-viata