Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importanță. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.
Mulțumesc Gabriela.
Prin ea am ajuns la Eckhart Tolle, pe care astfel l-am descoperit în primele zile ale relației noastre, mai intai prin carțile sale, mai apoi prin participarea la conferintele si „retreat-urile” organizate de el.
Prezența, ce înseamnă asta?
Știți conversațiile acelea neinvitate care au loc mental?
Ei bine, tu nu ești aceste conversații.
Ce vreau să spun este că nu tu ai invitat discuțiile să aibă loc. Ele doar se întâmplă și, dacă nu ești atent, te trezești în centrul poveștilor care reflectă fie fricile, fie dorințele, de multe ori materiale. Dar le poți opri, probabil că mentalul va fi încă ocupat o vreme de aceste voci, dar, dacă nu te implici în acest monolog interior, sigur se vor estompa.
Când te prind în capcana lor doar observă că te-au prins, fii blând cu tine și dă voie atenției tale să se întoarcă către ceea ce este important. Ceea ce este undeva în preajma ta, te privește admirativ și învață de la ține. Nu numai prin ceea ce îi spui, dar mai ales prin ceea ce alegi să faci.
Fii conștient de conexiunea ta cu copilul de lângă tine, simte bucuria ce aleargă între voi doi, ce trece de la unul la altul.
Copiii au nevoie ca noi, părinții, să fim cu ei, așa că orice monolog urgent în „mansardă” nu este cu adevărat important, deci revino alături de copil.
Copiii trăiesc în aici și acum, la ei încă nu este zgomot. Sara are trei ani și la ea limbajulul emoțional este cheia, căci este singurul pe care îl poate cunoaște acum.
Remarc, pe măsură ce Sara este tot mai independentă și preocupată să crească, cum că această conexiune este extrem de valoroasă și pentru mine.
La un anumit moment voi simți să fotografiez, să scriu cu lumina. Și pentru voi ar fi bine să fie la fel. Păstrați conexiunea cu prezența și cu copilul de lângă voi. Pentru mine, din această intersecție s-a născut “momentul decisiv” de care vorbește Cartier Bresson.
Nu vă criticați prea tare rezultatele, cel mai important rezultat vine din faptul că privind fotografia vă veți aminti ceea ce simțeați în acel moment, și aceasta pentru că erați prezenți și conștienți de prezența voastră.
Acel faimos Aici și Acum este că un fel de dus rece menit să ne trezească din vise pe care nu intenționam vreodată să le avem.
0 Comments