Etichetă: The Whole Brain Child

Am devenit „Brasonevi”

Nu am mai scris din luna mai și este foarte probabil ca orice părinte să înțeleagă de ce. Da, există variațiuni în agendă fiecăruia și fiecare dintre noi (părinții sau adulții în general) ne exprimăm o formă minimă a libertăților prin „mistica agendă personală”. Pentru noi trei, libertatea nu s-a exprimat cu mult diferit, așa că, pe lângă un proces de adaptare în grija părintească ce evoluează odată cu Sara, am făcut și oleacă de alegeri ce s-au concretizat în octombrie prin mutarea noastră la Brașov.

Iată-ne deci la un nou început, de astă dată un capitol, căci povestea este deja în curs de derulare. A trecut vara cu aventurile ei, Sara a mai crescut și odată cu asta a crescut și vocabularul. Citeam undeva că fetele de 4 ani adreseaza o întrebare la fiecare un minut și 56 de secunde…așa că vă imaginați cam cum se umple paharul timpului. Pentru că am tresărit oleacă la lectura acestui studiu englez, am realizat brusc și nevoia constanta de a mă updata la conținutul și viteza răspunsurilor. Încercarea fiind mai degrabă focusată pe a separa faptele de ficțiune (de cele mai multe ori izvorâte în dorința de a „câștiga timp”) și de a nu repeta micile erori de mistificare livrate nouă pe când eram copii.

Așa că iată-mă reîntors în lumea cuvintelor ce descriu copilăria. Vara fuse scurtă și colorată, iar acum, odată așezați pe noul nostru curs, continuăm pe calea familiei încercând să acoperim nevoile fiecăruia dintre noi. Pentru Sara această înseamnă o nouă grădiniță, un nou ritm, noi prieteni, noi aventuri. Pentru adulții responsabili înseamnă o plăcută încetinire a unei vieți care nu ar trebui să presupună doar vacarmul urban și agitația aferentă.

La revedere București, acum devenim „brasonevi”, după spusele Sarei pe când avea 3 ani. 🙂

21 noiembrie 2017
Despre intersectii TEDx Brasov

11 octombrie 2017
Intersecții: prezența

Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importanță. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.

Mulțumesc Gabriela.

Prin ea am ajuns la Eckhart Tolle, pe care astfel l-am descoperit în primele zile ale relației noastre, mai intai prin carțile sale, mai apoi prin participarea la conferintele si „retreat-urile” organizate de el.

Prezența, ce înseamnă asta?

Știți conversațiile acelea neinvitate care au loc mental?
Ei bine, tu nu ești aceste conversații.
Ce vreau să spun este că nu tu ai invitat discuțiile să aibă loc. Ele doar se întâmplă și, dacă nu ești atent, te trezești în centrul poveștilor care reflectă fie fricile, fie dorințele, de multe ori materiale. Dar le poți opri, probabil că mentalul va fi încă ocupat o vreme de aceste voci, dar, dacă nu te implici în acest monolog interior, sigur se vor estompa.

Când te prind în capcana lor doar observă că te-au prins, fii blând cu tine și dă voie atenției tale să se întoarcă către ceea ce este important. Ceea ce este undeva în preajma ta, te privește admirativ și învață de la ține. Nu numai prin ceea ce îi spui, dar mai ales prin ceea ce alegi să faci.
Fii conștient de conexiunea ta cu copilul de lângă tine, simte bucuria ce aleargă între voi doi, ce trece de la unul la altul.
Copiii au nevoie ca noi, părinții, să fim cu ei, așa că orice monolog urgent în „mansardă” nu este cu adevărat important, deci revino alături de copil.
Copiii trăiesc în aici și acum, la ei încă nu este zgomot. Sara are trei ani și la ea limbajulul emoțional este cheia, căci este singurul pe care îl poate cunoaște acum.

Remarc, pe măsură ce Sara este tot mai independentă și preocupată să crească, cum că această conexiune este extrem de valoroasă și pentru mine.
La un anumit moment voi simți să fotografiez, să scriu cu lumina. Și pentru voi ar fi bine să fie la fel. Păstrați conexiunea cu prezența și cu copilul de lângă voi. Pentru mine, din această intersecție s-a născut “momentul decisiv” de care vorbește Cartier Bresson.

Nu vă criticați prea tare rezultatele, cel mai important rezultat vine din faptul că privind fotografia vă veți aminti ceea ce simțeați în acel moment, și aceasta pentru că erați prezenți și conștienți de prezența voastră.
Acel faimos Aici și Acum este că un fel de dus rece menit să ne trezească din vise pe care nu intenționam vreodată să le avem.

18 iunie 2017
Intersecții: fotografia

Intersecția dintre fotografie, prezență și copilărie, iată un loc în care puteți petrece ceva timp cu beneficii neașteptate.

Fotografia

Fotografia s-a întâlnit cu mine tot într-o astfel de intersecție. Acum foarte multă vreme am împrumutat un aparat foto și am plecat în vacanță cu el. Mai apoi, de ziua mea, un foarte drag prieten mi-a făcut cadou un aparat foto…mulțumesc Vanessa, oriunde ai fi tu acum.

Această a fost prima intersecție importantă ce avea să conducă la această prezentare.

Viața mea a avut inclus un lung șir de observații iar fotografia s-a potrivit perfect actului vizual, m-a ajutat să înregistrez ceea ce ochii mei descopereau. Sosirea Sarei în viața noastră avea să creeze o altă intersecție, locul în care aveam să migrez din fotografia cu aparatele mai complexe către fotografia cu telefonul, mai mic, mai disponibil.
Din simplitatea accesului și dorința de a avea la îndemână un aparat ok, am ajuns la fotografia cu telefonul.
Subiectele s-au restrâns, dar și extins în același timp, căci telefonul îmi determina limitările, însă îmi și deschidea căi noi.
Telefonul devine tot mai „deștept” și în același timp tot mai potrivit pentru fotografie.

Într-o formă minima, ceea ce am folosit mereu în fotografia făcută de mine a devenit tot mai adânc înrădăcinat în De Ce
De Ce vreau să înregistrez ce văd în acel moment?
Ce simt?
Ce voi folosi?
Mă ghidez “formal” după câteva criterii:
1. Regula treimilor-vine din pictură și, stați liniștiți, toate telefoanele deștepte o cunosc. Nu trebuie decât să activați grila, eu o țin mereu activă.
2. Cobor la nivelul copilului-va recomand să faceți același lucru, căci stând deasupra lor le amintiți că sunt mici…tare mici…și cred că ei știu deja asta.
3. Folosesc lumina ambientală-iar când nu mai este disponibilă, nu mai este disponibilă și gata. Ceea ce faceți cu copilăria de lângă voi nu este pentru Național Geographic.
4. Cel mai important, vorbesc cu copilul despre fotografie-eu îi spun Sarei când vreau să o fotografiez și îi și arăt. În plus, o las să descopere, e drept că asta înseamnă poate un alt telefon, dar merită fiecare secundă de explorare a creativității proprii.

Și pentru a lăsa și ceva hrană pentru gânduri, suntem cu toții tentați de mândrie, ceea ce este ok dacă nu ne aruncăm cu totul în brațele ei. Permiteți intimitate copilăriei de lângă voi, personal evit să public fotografii frontale cu Sara. Dar, cum spuneam, suntem aici pentru a va vorbi despre intersecții, nu doar despre fotografie.
Cu copilăria fotografiată sunteți deja într-o altă ligă a expresiei și a descoperirilor profunde despre sine.
Puteți să antrenați copiii, să îi poziționați, să le arătați cum să pozeze, dar pierderea va fi enormă. Mai degrabă, decât să urmăresc un rezultat, o fotografie ce ar putea apărea conceptual în capul meu, las lucrurile să curgă și curgerea aceasta va determină momentul decisiv pentru înregistrarea cu lumina. Fac asta prin prezentă și conștientizarea că sunt prezent. Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importantă. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.

25 mai 2017
Articol tradus „Aha Parenting” Toddler la 2 ani (partea 2 din 2)
Planul de joaca pentru o copilarie amuzanta/ distractiva
1. Lasa-ti copilul sa fie in control la training-ul de olita
Cu totii ies din scutece mai devreme sau mai tarziu. Luptele cu copilul tau despre corpul sau nu le vei castiga niciodata. Antrenamentul la toaleta poate fi o experienta foarte „empowering” pentru copilul tau, un pas important catre independenta, dar depinde de reactia ta ca parinte. Daca copilul nu arata niciun interes in acest sens gaseste oportunitati pentru ca el sa fie in preajma copiilor ce folosesc toaleta si isi va dori foarte rapid sa ii imite.
1. Da la o parte lupa de putere
Nu ai nevoie sa ii dovedesti ca ai dreptate. Copilul tau incearca sa afirme ca este o persoana reala cu ceva putere in aceasta lume. Acest lucru este perfect normal. Lasa-ti copilul sa spuna Nu de fiecare data cand poti face acest lucru fara a compromite siguranta, sanatatea sau drepturile altor persoane. Te vei bucura sa afli ca daca crizele de furie sunt o exoresie a lipsei de putere, toddler-ii care simt o oarecare doza de control in viata lor au putine crize de furie.
1. Previne crizele de furie
In primul rand afla ca crizele de furie sunt normale pentru copiii de varsta asta. In aldoilea rand, pentru ca cele mai multe crize se intampla cand copiii sunt infometati sau obositi gandeste-te inainte. Hraneste-i si pune-i la somn, un program de somn ferm, reconectare cu tine, timp lejer, linistit, fara stimulare media – orice iti trebuie pentru a te calma si a te odihni – previn cele mai multe crize si readuc pe pamant/ impamantenesc copiii care aluneca.

Invata sa spui nu – tie insuti! Nu inghesui in program ultimul task (errand). Nu tari dupa tine un copil infometat pana la magazin. Fa ce poti si amana asta pana maine.
1. Foloseste joaca pentru a „administra” toddler-ul tau
Copiilor nu le place sa li se impuna comenzi mai mult decat iti place tie. Ceea ce iubesc ei este sa se joace. Vrei cooperare? Zboara-ti copilul pana la baie. Ajuta-l sa-si termine laptele pretinzand ca esti un catelus care iubeste laptele. Pune-ti copilul in scaunul de masina pretinzand ca esti stewardesa si te pregatesti de decolare. Concureaza-ti copilul cine ajunge primul la masina.
1. Nu lua personal
Copilul gau te va respinge cateodata sau iti va face rau intr-un fel sau altul. Nu o lua personal. Copilul tau invata cum sa-si moduleze furia. Aceasta este o oportunitate sa creasca si sa si invete in acelasi timp.
1. Prevede timp in programul tau pentru nevoile copilului sa exploreze lumea
Acesta este job-ul sau pana la urma, sa exploreze, sa experimenteze, sa invete. In felul acesta creierul sau se dezvolta. A-i grabi pe copii este unul dintre cele mai comune declansatoare la crize ce pot fi altfel evitate.
1. Cultiva empatia cu copilul tau.
Abilitatile sociale incep cu empatia. Copiii incep sa dezvolte empatie pentru altii (deci si abilitatea de a impartasi, de a nu lovi etc) pe masura ce ei insisi se simt intelesi.
1. Nu obliga copilul sa imparta.
Aceasta de fapt intarzie dezvoltarea abilitatii de a imparti! Copiii au nevoie sa se simta in siguranta in propria lor proprietate inainte de a putea imparti. Mai degraba introduce conceptul de a sta la rand („este randul Alinei sa foloseasca galeata, dupa aceea va fi randul tau”). Ajuta-ti copilul sa-si astepte randul cu empatie. Ajuta-ti copilul sa isi puna deoparte jucaria sa favorita inainte de vizita altui copil. Cand copilul imparte din bunatatea propriei sale inimi da-i putere sa faca aceasta alegere din nou prin observatii cu voce tare dere efectul acestei alegeri: ” Ia uite ce fericit e Mihai ca i-a venit randul sa se joace cu jucaria ta”.
1. Foloseste „disciplina” in functie de varsta.
Pentru copii de varsta asta aceasta inseamna limite empatice, informare, redirectionare si ajutor cu emotii. Cercetarile au comparat doua grupuri de toddleri care erau considerati a avea un comportament similar. Cercetatorii au observat copiii cand parintii ii lovesc. Copiiicare au fost loviti au avut un comportament mult mai grav un an mai tarziu decat copiii care nu au fost loviti. Chiar si a striga la copii (cearta) are un efect negativ si cauzeaza impietrirea emotiilor si necooperarea. La aceasta varsta incepe violenta: nu cumva iti inveti copiii ca aceasta inseamna dreptate?
1. Fii persoana ce vrei sa devina copilul tau.
Copiii invata sa interactioneze cu altii prin experimentarea relatiilor si mai apoi prin recrearea lor. Retine ca copilul tau invata ambele laturi ale relatiei in care se afla. Daca iti doresti ca acesta sa nu aiba crize de furie sa nu ai nici tu crize de furie fata de el. Daca tu ridici vocea la copil inveti copilul prin exemplu ca a ridica vocea e ok.
1. Elimina mediile electronice vizuale
Academia Americana de Pediatrie (AAP) recomanda ca copiii sub 2 ani sa nu se uite la TV sau video pentru ca au alte lucruri importante de dezvoltare de facut si pentru ca au un impact asupra dezvoltarii creierului. AAP recomanda ca copiii mai mari sa priveasca cel mult o ora sau doua pe zi de programe tv educationale si neviolente. Recomandam TV si filme numai pentru ocazii speciale. Stim ca vi s-a spus ca Sesame Street este bun pentru copii, dar cercetarile arata ca influenteaza negativ dezvoltarea creierului si reduce capacitatea de atentie. Incepe o dependenta o copiii care sunt mai sensibili la aceasta. Cand vor fi mai mari isi vor dori sa priveasca mai mult TV. Si inainte ca acestia sa devina mult mai mari te vei intreba de ce stau cu mana pe telecomanda in fata TV in loc sa citeasca o carte. Fara sa mai mentionam ca te-ai oprit deja din abilitatea de a-i monitoriza ce anume sa priveasca la TV in jurul varstei de 8 ani.
1. A manca este slujba copilului.
Tu aduci hrana sanatoasa. Copilul se hraneste singur. Pune un plastic sub scaunul inalt. Nu fi obsedat de cat mananca copilul. Fii fara grija, copiii nu se autoinfometeaza. Multi copii sunt prea preocupati in timpul zilei ca sa mai si manance suficient. Asa ca cer mancare la ora de somn. Asta poate sa conduca un parinte catre o criza, sau ea poate fi evitata daca Introduci o gustare in program – care de cele mai multe ori ii ajuta pe copii sa se calmeze si sa doarma mai bine. Daca te asiguri ca gustarea este sanatoasa elimini presiunea mesei de seara si te poti bucura mai mult langa copilul tau fara sa il fortezi sa manance. Poti combina cu povesti de noapte buna in caz ca nu ai suficient timp.
1. Uita despre stimularea creierului copilului tau prin invatarea alfabetului.
Munca intelectuala a toddler-ilor tine de explorare, observarea lumii, a vorbi si a fi ascultat, a fi acceptat, validat si luat in considerare. Autoadministrarea emotionala pune bazele pentru dezvoltarea intelectuala. Nu e niciodata prea devreme sa dezvolti iubire de carti dar aceasta nu se intampla prin invatarea alfabetului. Daca iti doresti ca copilul tau sa iubeaca lectura atunci citeste-i si spune-i povesti.
1. Previne miorlaiala.
Miorlaiala este o expresie a copilului tau despre emotiile legate de lipsa de putere. Poate deveni o obisnuinta. Pentru a trage un sut miorlaielii evita sa creezi oportunitati de invatare pentru copilul tau cum ca miorlaiala iti aduce ceea ce vrei. Cu alte cuvinte incearca sa eviti sa transformi miorlaiala in necesitate, iar daca totusi se intampla evita rasplata ei. Mai degraba ajuta-ti copilul cu aceste emotii de lipsa de putere.
1. Foloseste rutina.
Copiii dezvolta autodisciplina partial prin traiul intr-o rutina sigura, predictibila si structurata unde stiu la ce sa se astepte. Camd le intrerupem rutina cu calatorii, cum ar fi o vizita la bunici sau pur si simpla o exceptie pentru propria ta dispozitie poti sa te astepti la tantrumuri, dificultati de adormire si tot felul de alte provocari.

Bunica bineinteles merita vizita, dar alegerea intreruperilor cu intelepciune face parte din parenting protectiv.
1. Da-le oportunitatea sa experimenteze competenta.
Copiii au mai putine crize si coopereaza mai mult cand se simt in putere. Cum poti sa iti ajuti copilul sa isi dezvolte sentimentul de putere?

Trei cai: asculta copilul, lasa copilul sa ia decizii oricand este posibil si da-i prilejul sa experimenteze competenta.

Toddlerii au nevoie de experiente zilnice cu munca pentru a castiga incredere in propriile lor capacitati si pentru a incepe sa gandeasca despre ei ca fiind oameni competenti. Nu ma refer la munca grea, ci munca in spiritul Mariei Montessori si a lui Tom Sawyer care ii facea pe ceilalti copii sa creada ca a varui gardul e cel mai bun joc din lume. Cu alte cuvinte toddlerii IUBESC sa inteleaga cum functioneaza casa si sa participe. IUBESC sa contribuie. IUBESC sa invete.

Invita-ti toddler-ul sa se implice in orice faci. Da, ajutorul primit iti va face munca mai dificila, dar asa copilul va invata deprinderi pentru viitor si in plus va si conectati.

Ce fel de sarcini poate face in jurul casei? Poate sta pe un scaun sau o bancuta in bucatarie ca sa te ajute. Te poate ajuta cand iti faci cumparaturile. Te poate ajuta in curte.

Specific:

– isi pot face singuri gustari cum ar fi sa isi decojeaca fructe sau sa decojeasca un ou sau sa isi faca minisandwish-uri cu crakeri.

– te pot ajuta sa speli oalele si tigaile sau orice vas are nu se sparge

– pot spala legumele in chiuveta

– pot sterge masa

– te pot ajuta sa cureti frigiderul

– te pot ajuta sa pregatesti masa

– te pot ajuta sa cureti masa

– te pot ajuta sa stinga sau sa aprinda lumina

– pot sterge praful

– pot curata cada (pe dianuntru, desculti!)

– pot imperechea sosetele in timp ce tu impaturesti hainele

– poate sorta hainele (care haine curate apartin carui membru al familiei?)

– te poate ajuta sa scoti hainele din masina de spalat si sa le puna in uscator, sa le scoata din uscator sau se le puna la uscat

– poate alege singur fructele la aprozar

– poate spala masa sau podeaua

Aceste activitati sunt mult mai educative si stisfacatoare decat TV si sunt indragiste de cei mai multi copii. Dupa terminarea sarcinii copilul spune „Eu am facut asta!” si se simte o persoana mult mai capabila si mao puternica. (Compara asta cu cum se simt dupa ce se uita la TV). Desigur, este mult mai multa munca pentru parinte decat daca ar face asta singur. Nu asta este insa ideea. Toddlerii si prescolarii are se simt competenti si puternici nu au nevoie sa isi arate puterea prin a fi contra. Ei sunt mult mai increzatori. Si sunt mult mai de ajutor! Asta este ceea ce eu numesc un castig cu beneficii pentru ambele parti.

(articolul original in link-ul de mai jos)

http://www.ahaparenting.com/Ages-stages/toddlers/toddlers-terrific-twos
14 martie 2017
D. Siegel Strategia Nr. 2 Numește pentru a stăpâni (emoția)

Strategia a doua, propusă de D. Siegel, pleacă de la aceeași nevoie de conexiune dintre părțile creierului. Dacă în prima strategie adultul se conectează emoțional cu ceea ce simte copilul, iar mai apoi redirecționează, cu a doua îl ajută să își numească emoțiile și să le înțeleagă. În timp, copiii vor învăța să se înțeleagă prin propriile emoții și să le comunice celor din jur.

D. Siegel ne dezvăluie mecanismele emoționale ce au loc în partea dreaptă a creierului și înțelesul adus de partea stânga a creierului, cele două părți aflate în colaborare aduc vindecare și înțelegere.

Încă observ cum atunci când un copil se lovește de ceva, unii adulți lovesc obiectul. Cumva, prin acest comportament, adultul îi atribuie obiectului responsabilitate pentru ceea ce tocmai a avut loc. Însă copiii au nevoie de ajutor ca să înțeleagă acțiuni și consecințe…de pildă privim pe unde mergem, sau mersul cu spatele are anumite riscuri, sau nu ai văzut piciorul de la mobilă și te-ai împiedicat.

Frica adulților față de crizele emoționale a condus la construcția multiplelor mecanisme de oprire a emoției și implicit a crizei, din păcate și a vindecării. Problema care se naște din această abordare este absența înțelegerii a ceea ce tocmai a avut loc.

Sara a descoperit mersul cu spatele, așa că, suficient de des, se lansează în explorarea pașilor în revers. Evident că deși nu avansează cu viteza luminii, pașii șovaielnici și reacțiile încete îi provoacă mici intersecții cu obiecte aflate în calea sa în revers. În astfel de momente, experiența Sarei se îmbogățește în textură, durerea îi semnalizează că sunt părți ale corpului nu tocmai bucuroase de experiență. Mai mult, frustrarea creată de această aparentă lipsă de abilitate îi complică peisajul emoțional, așa că din râsul născut din ludicul experienței, scot capul plânsul și lacrimile profunde. Ce am învățat eu până acum mă face să realizez că o astfel de experiență, abordată stângaci, poate conduce la renunțarea de a mai încerca, de a mai explora, de a se mai expune necunoscutului. Evident că mă preocupa siguranța Sarei, dar nu aș lăsa această preocupare să primeze nevoilor ei de independența și explorare. Așa că, îmbrățișați și uzi de lacrimi, povestim succesiunea evenimentelor ce ne-au condus aici, în „țara emoțiilor puternice” :).

Copiii au nevoie să „povestească” ceea ce a avut loc, în felul acesta învață să își identifice emoțiile și cum să se poarte în prezența lor, practic își construiesc legătura dintre cele două emisfere.
Numirea emoțiilor calmează activitatea din emisfera dreaptă, pentru că astfel copiii își înțeleg reacțiile. Ajutorul adus prin identificarea durerilor și temerilor conduce la micșorarea lor și prezervă dorința naturală de a-și explora universul perceput. Povestirile îi ajută pe copii să învețe consecințele acțiunilor și legăturile dintre emoția resimțită și eveniment, indiferent de natura lui.

Sara încă practică mersul cu spatele, mai nou și mersul cu ochii închiși. Dar în același timp își dezvoltă și abilități de orientare și memorie, așa că intersecțiile subite sunt tot mai rare. Atunci când însă au loc, ne luăm în brațe și ne scăldăm oleacă în lacrimi, povestind ceea ce tocmai a avut loc. Asta dacă nu e Gabriela cu noi, căci altfel povestea cea mai dulce are intodeauna loc în brațele ei de mamă.

7 februarie 2017
Daniel Siegel Strategia 1 Conectează și Redirecționează

Vă promiteam acum ceva vreme că voi reveni cu impresiile mele extrase din „The Whole Brain Child”. În fapt, sunt mai mult decât impresii, intenția mea fiind să redau cele 12 strategii prin intermediul unui context practic. Așa cum am scris în primul articol ce aborda cartea lui Daniel Siegel, focusul său este puternic ancorat în contextul de evoluție al copilului de lângă noi. Pentru prima dată am reușit să înțeleg dinamica și strategia de colaborare a părților creierului uman.

Ca o succintă reluare faptică voi rearticula structura „de lucru” a creierului, prezentată de D. Siegel. În partea dreaptă avem emoțiile, în stânga avem gândirea, jos avem înstinctul, iar sus acțiunea gândită. „Conectează și redirecționează” pleacă de la această structură și ne ajută să înțelegem calea cea mai potrivită pentru a pune părțile în legătură colaborativa și în armonie. Practic ajutăm la crearea unor conexiuni practice între emisferele creierului, în așa fel încât contextul să poată fi interpretat și asimilat de toate părțile implicate.

Da, poate nu sună foarte clar, așa că voi aborda explicațiile printr-un scenariu explicativ.

Evocam destul de des importantă reluării evenimentelor traversate de Sara, astfel încât să înțeleagă și să asimileze experiență. O pierdere de echilibru, atunci când Sara aleargă, se solda cel mai des cu aterizări bruște, surpriză și descărcări emoționale. Prin conectarea la emoțiile momentului îi ofeream Sarei suport emoțional și o zonă de comfort în care ea își putea trăi emoția. Conectarea, practic, presupune exact asta, simți emoția momentului și îl lași să decurgă, oferind prezența ta.

Redirecționarea trimite către traducerea emoției în mesaj cognitiv. Adică deplasarea informației din emisfera dreaptă către emisfera stânga, în așa fel încât fiecare parte să aibă propriul său cod față de eveniment. Pe lângă înțelegerea emoției obținem și acceptarea și integrarea acesteia în întreg bagajul experienței de viață pe care Sara îl construiește în fiecare zi. În felul acesta reducem riscul creării de tipare comportamentale care ar putea conduce la evitarea unor experiențe ce ar putea avea că rezultat o emoție puternică.

Reluarea, teatrală uneori, a căzăturilor Sarei o ajută pe ea să poziționeze experiență într-o imagine ușor de asimilat. Tata cade, deci această înseamnă că și pentru el au loc astfel de evenimente, și el încă mai învață. Tata însă se ridica, înțelege ceea ce tocmai a avut loc și își continuă activitatea fără a se pierde din cauza evenimentului.

Conectează și Redirecționează îi ajută pe copii să integreze emoția într-un context cognitiv, contribuind astfel la traducerea universului ce îi înconjoară.

Îmi aduc aminte cum pentru mine, când eram copil, împiedicările frecvențe erau privite de societate numai prin prisma hipermasculinitatii. Adică taxate de către cei din jur cu încurajări de „a fi bărbat”, fără însă că cineva să explice vreodată ce presupune această.

Voi reveni cu un nou episod pentru strategia următoare. Evident că ilustrarile pot fi multiple așa că va invit la o discuție pe acest subiect. Putem discuta prin intermediul comentariilor, în așa fel încât să extindem experiența cât mai mult.

30 ianuarie 2017