Vă promiteam acum ceva vreme că voi reveni cu impresiile mele extrase din „The Whole Brain Child”. În fapt, sunt mai mult decât impresii, intenția mea fiind să redau cele 12 strategii prin intermediul unui context practic. Așa cum am scris în primul articol ce aborda cartea lui Daniel Siegel, focusul său este puternic ancorat în contextul de evoluție al copilului de lângă noi. Pentru prima dată am reușit să înțeleg dinamica și strategia de colaborare a părților creierului uman.

Ca o succintă reluare faptică voi rearticula structura „de lucru” a creierului, prezentată de D. Siegel. În partea dreaptă avem emoțiile, în stânga avem gândirea, jos avem înstinctul, iar sus acțiunea gândită. „Conectează și redirecționează” pleacă de la această structură și ne ajută să înțelegem calea cea mai potrivită pentru a pune părțile în legătură colaborativa și în armonie. Practic ajutăm la crearea unor conexiuni practice între emisferele creierului, în așa fel încât contextul să poată fi interpretat și asimilat de toate părțile implicate.

Da, poate nu sună foarte clar, așa că voi aborda explicațiile printr-un scenariu explicativ.

Evocam destul de des importantă reluării evenimentelor traversate de Sara, astfel încât să înțeleagă și să asimileze experiență. O pierdere de echilibru, atunci când Sara aleargă, se solda cel mai des cu aterizări bruște, surpriză și descărcări emoționale. Prin conectarea la emoțiile momentului îi ofeream Sarei suport emoțional și o zonă de comfort în care ea își putea trăi emoția. Conectarea, practic, presupune exact asta, simți emoția momentului și îl lași să decurgă, oferind prezența ta.

Redirecționarea trimite către traducerea emoției în mesaj cognitiv. Adică deplasarea informației din emisfera dreaptă către emisfera stânga, în așa fel încât fiecare parte să aibă propriul său cod față de eveniment. Pe lângă înțelegerea emoției obținem și acceptarea și integrarea acesteia în întreg bagajul experienței de viață pe care Sara îl construiește în fiecare zi. În felul acesta reducem riscul creării de tipare comportamentale care ar putea conduce la evitarea unor experiențe ce ar putea avea că rezultat o emoție puternică.

Reluarea, teatrală uneori, a căzăturilor Sarei o ajută pe ea să poziționeze experiență într-o imagine ușor de asimilat. Tata cade, deci această înseamnă că și pentru el au loc astfel de evenimente, și el încă mai învață. Tata însă se ridica, înțelege ceea ce tocmai a avut loc și își continuă activitatea fără a se pierde din cauza evenimentului.

Conectează și Redirecționează îi ajută pe copii să integreze emoția într-un context cognitiv, contribuind astfel la traducerea universului ce îi înconjoară.

Îmi aduc aminte cum pentru mine, când eram copil, împiedicările frecvențe erau privite de societate numai prin prisma hipermasculinitatii. Adică taxate de către cei din jur cu încurajări de „a fi bărbat”, fără însă că cineva să explice vreodată ce presupune această.

Voi reveni cu un nou episod pentru strategia următoare. Evident că ilustrarile pot fi multiple așa că va invit la o discuție pe acest subiect. Putem discuta prin intermediul comentariilor, în așa fel încât să extindem experiența cât mai mult.