-Vai, ce ai mai clescut, ce mai faci Dariusucul? Cum a fost iarna ta?

-Bineee faaac, am clescut, am făcut otita…la ambele ulechi, acum melg la gladi, glupa mica…si îmi place muult, tale muuuult. Dal tu, Vladuuut? Cum ești tu? Ai clescuuut și tu? Și tu gladi?

-Daaa, și și eu otitaa, și eu ambele ulechi, iar stânga de două oli…of salmanul…uf, uf…

Ei bine, dialogul de mai sus nu avut loc niciodată între copii și această nu pentru că nu și-ar fi dorit. Pur și simplu nu au avut loc de cele două bunici extrem de bucuroase să se revadă între ele. Însă cum lumea adulților este plină de mistere, cele două protagoniste nu și-au manifestat bucuria în mod direct…asa că am avut parte de “dialogul” de mai sus. Nici Vlad nici Darius nu au rostit vreun cuvânt.

Fetița mea, în vârstă de 2 ani și o luna, care privea scenă vădit siderată (fără însă a-și asumă că știe ce înseamnă siderat) a întins brațul către o bunica și a rostit:

-Vadut (Vlăduț), tati, mamaie e Vadut (Vlăduț)?

Am fost tentat să folosesc prilejul ca pe o oportunitate pentru a-i deschide ochii către sociologie și antropologie, pigmentată cu psihologie socială. Am fost tentat să îi fac această introducere în engleză, căci tot facem asta des și are la dispoziție “Gata” pentru a-mi semnaliza când interesul său lingvistic a scăzut brusc.

Dar nu am dat curs tentației, mai degrabă m-am decis să îi explic cum niciuna dintre cele două bunici nu erau nici Darius și nici Vlad. Am continuat demersul explicativ evocând cum, din păcate, noi ăștia cu corpuri mai mari care ne numim pompos adulți, vorbim deseori în locul copiilor și la fel de des de față cu copiii.

Minunile astea micuțe cu motorașe în formare sunt de fapt adulți în devenire și, dacă nu ne prindem repejor, s-ar putea să fim surprinși de capacitatea și predispoziția lor pentru “copy paste”(vezi clasa politica cu doctorate pentru eventuale traduceri)…mai ales de viteza cu care acest lucru are loc.

Așa că i-am spus fetiței mele că și eu mai am încă programate elemente de soft defectuos instalat, că și eu aș fi putut fi unul ce ignoră capacitatea de expresie a celor mici numai pentru că sunt chipurile mare. Dar lucrez la asta și încerc să opresc procesele automate cât de des reușesc eu.

Și dacă vreodată voi vorbi în numele ei, să mă oprească cu iubire și prezență, căci fata este acolo și tata își simte prezența lângă ea.