Cea mai mare schimbare, survenită odată cu sosirea Sarei, este imersiunea aproape completă în rolul de părinte. Aceasta înseamnă practic, că mai toate deciziile, comunicările și direcțiile asumate au în ele un fir central și anume „parinteala” (folosesc cuvântul încărcat în spirit ludic, dar și cu responsabilitățile sale aferente). Mai târziu a trebuit să ne repliem asupra noastră pentru a ne recupera pozițiile de iubit, iubită și prieteni și a fost nevoie de conștiență și iubire pentru aceasta.

 Sara a sosit printre noi sub auspiciile pregătirilor intense, ale  programărilor și unui mic, mare set de așteptări despre locul și felul în care ea avea să se alăture micului nostru univers. În același timp, Sara avea și ea pregătit micul sau bagaj de neprevăzut, așa că sosirea ei printre noi și-a croit propriul sau făgaș printre micile noastre planuri. Noi îi rezervasem o sosire acvatica, într-un spațiu frumos și liniștit, ea a ales o sosire înzăpezita ce aproape că putea avea loc în mașină, în timp ce ne croiam drum printre troiene, încercând să ajungem la locul ales pentru naștere.

 Deși scoși din peisajul planificat, am reușit să facem față neprevăzutului creat de sosirea Sarei. În timp ce încă înfruntam nămeții, Gabriela a reușit să apeleze la sprijinul unei doula (Mara, cunoscută cu doar 5 zile înainte), și doula să apeleze la rândul sau o moașa (Irina, ce avea să se bazeze doar pe încrederea sa în Mara, căci pe noi nu ne mai întâlnise). Ulterior aflam că toate aceste se petreceau cu fix 1 oră și 10 minute înainte de întâlnirea cu Sara. Așa că, după descărcarea precipitata a mașinii și urcarea Gabrielei în casă, ne-am regăsit noi doi, micul nostru cerc de familie, în plină febrilitate a nașterii iminente.

 Mara a sosit cam cu 20 de minute înainte de nașterea Sarei și întreaga sa atenție și grijă a fost dedicată Gabrielei. Din cele necesare unei nașteri acasă nu prea aveam nimic pregătit, sau ceea ce aveam se află încă în bagajele ce pigmentau acum cromatic întreaga casă. De aceea drumurile mele către farmacie au fost multe și înzăpezite, dar pline de bucurie. Încet dar sigur Sara își făcea tot mai simțită dorința de a ni se alătura așa că, într-o seară furtunoasă și plină de nămeți, Sara a sosit printre noi la aproape o oră după ce coborâsem din mașină. Intrarea ei în universul nostru a fost cu ochii larg deschiși și o mână pliată sub bărbie, părea pensiva la noua ei situație și prima sa privire m-a învăluit. Evident că nu mă așteptam să mă zărească în deplină claritate. La câteva minute după expulzie a sosit și Irina, moașa. Ne-am cunoscut, ne-am zâmbit și am demarat cursa aprovizionărilor, alergând prin troiene, între apartament și farmacie…”din astea ai?”…pff, nu…

 Spațiul nostru de iubire avea, de pe acum, un nou pasager în călătoria vieții. Va spuneam de la început despre rolul de părinte. Ei bine, dincolo de programarea genetică, acesta a început să prindă contur prin participarea noastră, întreită, la viață ce își urmă cursul, nestingherita de noul pasager. Încrederea s-a construit treptat și suficient de pigmentată cu stângăcii pentru a ne ajută să realizăm că avem nevoie de exercițiu, constanța și străduința pe această cale.

 Astăzi, deși nu am ieșit din rolul de părinte, re-învățam să fim noi, postură nouă, dar în același timp cu rădăcini într-un trecut nu foarte îndepărtat. Trăim viața cu iubirea și bucuria de a fi, în primul rând noi înșine, iar după aceea noi trei, în toată complexitatea aceasta minunată care se numește  familie. Sara ne reamintește să ne minunam, să ne bucurăm de fiecare moment împreună, încărcați cu iubire pentru noi, între noi și pentru tot ceea ce este. Iubirea este singurul ghid și în simplitatea sa aduce răspuns la toate eventualele întrebări ce își strecoară pașii în jurul nostru.

 Îți mulțumesc Gabriela, să fiu alături de tine înseamnă să fiu alături de iubire, îți mulțumesc Sara,  prezența ta este molipsitoare și sprijinul tău neprețuit. Mă minunez cum reînvăț să mă minunez alături de tine.