Nu știu cum este pentru alții, însă pentru mine conștientizarea taticiei fuse un proces ce mie îmi păru lung…tare lung…un proces ce continuă încă . 🙂

A început probabil când cutreieram California în căutarea spiritualității, și burtica soției abia ce începea să se creioneze. Și deși fotografiam fiecare nouă cută în hainele viitoarei mămici, încă nu mă prindeam de taticie. A continuat pe parcursul speech-urilor lui Tolle în cele 4 zile de Mill Valley, a crescut subit când ne-am regăsit în intimitate cu grandpa Eckhart (cum îi spune zâna), pentru ca mai apoi să se estompeze în altfel de trăiri, din fericire tot legate de prezența.

Am fost și sunt un tătic în devenire destul de statistic, răspunzând pozitiv la propunerile mamei, căci îmi părea cel mai natural lucru de făcut :). Ce nu făceam însă era să aduc propria inițiativă la masă căutărilor.

Întâlnirile cu Eckhart Tolle, atât în Mill Valley cât și în Assisi, au rădăcini tot în căutările iubitei mele soții. Da, am fost atins și eu de transformare, de prezența, de energia momentului, dar nu eu căutam asta. Și da, a caută întâietate este un discurs ce poate sau chiar trimite către ego. În același timp însă, cred că trimite și către a recunoaște lucrurile pentru ceea ce sunt. În felul acesta, sper eu că ego-ul să nu fie cel care îți scrie ție acum.

Deci, fusei dară un tătic în devenire oarecum prins în vălul neștiinței, al obișnuinței și cel mai periculos, probabil, în al prejudecatilor… Cea mai importantă prejudecată fiind, poate, trimiterea către mamă a întreg pachetului de responsabilități pentru cele ce urmează în ale parintelii. Căci, vezi doamne, noi (bărbații adicătelea) aducem painea…
Cum necum, am început și eu să pășesc agale și timid pe lungă și întortocheată poteca a taticiei. Pot acum să va spun este o poveste tare zglobie . Un întreg univers se deschide atunci cand îți dorești pășești dincolo de perdeaua așteptărilor.