La mine începutul este încă în dezbatere. Şi asta pentru că, fie îmi pun prea multe probleme, fie încerc să privesc din prea multe unghiuri. Acum realizez că încă nu am emis esenţialul, şi anume, Începutul la CE?

La “parinţeala” aş spune, la taticie. Îmi pare relevantă întrebarea căci a fi tată diferit are undeva ascuns un declanşator. Dacă găsim acel declanşator suficient de bun, ar putea însemna ca experienţă mea de tată să nu fie una atât de izolată şi exotică aşa cum o percep şi o trăiesc eu.

Deci începutul…sigur are legătură cu pregătirile din perioada gravidităţii, cu căutările despre o naştere altfel, un fel de întoarcere către început…şi da, probabil aţi ghicit…sigur a fost generat 100% de soţia mea!

Este extrem de important să recunosc asta căci dincolo de propriul meu bagaj “tehnic” (fiind şcolit ca antropolog şi sociolog), educaţia copilăriei mele m-a de-responsabilizat de implicarea paternă. Mesajul copilăriei mele, despre parinţeala, lăsa totul în grijă mamei. Culmea este că mama muncea la fel de mult, sau uneori mai mult, decât tata. Dar cultura spunea şi încă spune că mama trebuie să facă totul, ori noi acasă eram deja 4 copii, în grija unor tineri părinţi ce încă nu aveau 30 de ani.

Deci începutul are rădăcini în căutări, căutări la care am fost mai mult martor… Şi se înfiripează deja întrebarea naturală; Deci, până la urmă, ce este atât de diferit?

Conştientizarea, prezenţa momentului, care la mine poate a atins o coarda sensibilă atunci când mi-am moşit propriul copil. Ochii deschişi pentru prima dată în viaţă lor, mă priveau pe mine, direct, fără să mă vadă dar mă priveau… De acolo au început căutările mele, menţinerea calităţii de martor pentru căutările soţiei şi implicarea în orice mişcare ce reprezenta o opoziţie la status quo. Aceasta înseamnă lecturi, conferinţe, prezentări, grupuri de social media, live sau oricum, toate având că subiect “viaţă altfel” deci şi “parinţeala altfel”.

Atenţie însă căci dacă porneşti pe drumul acesta te vei trezi împotriva curentului. Într-adevăr rândurile „noastre” se îngroaşă în fiecare zi însă nu este uşor. Trebuie să citeşti, să participi, să te implici şi cred că cel mai important este să simţi şi să te contectezi, cu ţine, cu copilul din ţine şi copilul de lângă ţine…şi nu îţi uita soţia. De aici încolo vei regăsi gândurile mele, experienţele mele, lecturile mele, care toate împreună sper să te ajute să îţi fi alături, ţie şi familiei tale.