Unforgetable…, mai țineți minte Nat King Cole? Am plecat de la el pentru că realizez că noi, drept părinți, suntem exact asta; de neuitat. Ceea ce poate însemna fie pozitiv, fie nu. Însă voi rămâne în sfera pozitivă. Privesc în spate, părinții mei sunt de neuitat, ai Gabrielei la fel…și realizez că ne îndreptăm către același atribut…și atunci mă întreb…și dacă pigmentăm „de neuitat” cu foarte multă joacă?

Am plecat de la el pentru că realizez că noi, drept părinți, suntem exact asta; de neuitat. Ceea ce poate însemna fie pozitiv, fie nu. Însă voi rămâne în sfera pozitivă. Privesc în spate, părinții mei sunt de neuitat, ai Gabrielei la fel…și realizez că ne îndreptăm către același atribut…și atunci mă întreb…și dacă pigmentăm „de neuitat” cu foarte multă joacă?

Probabil că orice tată este preocupat, la un moment dat, de joacă. Atât joacă cu copilul de lângă el, cât și cu cel din el. Așa că nici eu nu fac excepție și trebuie să recunosc că deseori mă regăseam în pană de inspirație și blocaj. Atunci când un astfel de blocaj intervenea, o lăsam pe Sara să decidă iar decizia ei se manifesta în funcție de vârstă și inspirația din acel moment.

Când însă mă regăseam sub aura inspirației ideile curgeau, așa că m-am gândit să redau o parte dintre ele, mai ales că pentru noi doi, Sara și cu mine, joaca ne-a plantat ditamai zâmbete pe chipuri. Am să abordez situațional jocurile „inventate” de noi, astfel încât, dacă vi se potrivesc și vouă, să le puteți utiliza în funcție de context. Fiecare joc va avea propriul sau articol, încerc astfel să abordez cât mai detaliat elementele importante ale momentului.

Jocul „Stop și Gata”

Ideea mi-a venit împachetată în observația că Sara a început să manifeste nevoia de control în dinamica interacțiunii dintre noi. Această nevoie se manifesta atât prin dorința unui anumit tip de acțiune cât și a modului în care această avea loc. Așa că, plecând de la ideea de „rough play” (zbenguială pur și simplu) am introdus mecanismul Stop, care odată rostit îmi provoca mie o „înghețare” totală (adică nu mă mai mișc deloc). Aceasta îi permitea Sarei să scape din înlănțuirea brațelor mele și să dispară din cameră, căci eu eram blocat prin Stop. De îndată ce Sara se afla în „siguranța” distanței, cuvântul „Gata”, îmi reda libertatea mișcării. Astfel, îmi reluăm mișcarea plecând din starea în care mă aflăm atunci când Sara a spus Stop și descopeream mirat și teatral dispariția ei.

Jocul acesta a început de ceva vreme, pe când Sara experimenta vorbirea cu ajutorul unui singur cuvânt odată. Pe măsură ce Sara evolua, elemente noi au apărut, fără însă să modifice dimensiunea control a acțiunii de care ea se bucură. Astfel, pentru că se dezvoltase deja gustul escaladei, o prindeam pe Sara în brațe în așa fel încât evadarea prin Stop să conțină escalade și salturi de la mici înălțimi. Chicotele și râsetele zglobii ce umpleau casa în momentele astea erau pentru noi măsura succesului exercițiilor, atât în sfera ludică cât și a mobilității și controlului.

Stop și Gata este un punct de început în dinamica dintre tata și copil, un loc al diferenței de abordare între jocul copilului și mama. Are inclus în el “rough play”-ul (hârjoană) essential dezvoltărilor fizice sic el mai important vine cu un mecanism de control important pentru copil. Îi este suficient de dificil să se supune diverselor bariere ce îi apar pe scara evoluției personale. Aici însă copilul va face uz cu chibzuială ludică de mecanismele oferite. Și va rog să mă credeți că niciodată Sara nu a “abuzat” controlul temporar, ba dimpotrivă. Și-a dezvoltat, prin joc, elemente noi, care să îi convină etapei pe care tocmai o traversează.

Jocul a început în jurul vârstei de 1 an și șase luni – inițial a avut menirea să îi permită Sarei să oprească adresările mele într-o altă limbă(îi vorbeam în  Engleză și în Franceză, iar cu ajutorul lui Stop Sara mă putea opri).