Recunoșteam în articolul precedent că erez și pentru a fi consecvent pe filonul recunoașterilor, am să elaborez în continuare. Vă spuneam că ultima perioadă a adus schimbări în dinamica familiei, implicit în relația cu Sara. Facem mereu împreună toți pașii premergători schimbărilor, aceasta însemnând că anunțăm schimbarea, discutăm despre ceea ce urmează și încercăm să abordăm fiecare pas prin prisma pozitivului.

Un astfel de „pozitiv” ar fi fost posibilitatea contactului prin mediile virtuale atunci când eu eram la câteva mii de km distanță, contact care chipurile ar fi adus o oarecare conexiune între mine și cele două zâne. Probabil că ați remarcat ghilimelele atribuite ultimului cuvânt „pozitiv”. Ei bine, ele se află acolo pentru a-mi reaminti relativitatea acestuia în funcție de context și audiență. Pentru mine, conexiunea online a însemnat o cale de a-mi ostoi dorul, similar și pentru Gabriela, dar diferit pt Sara.

Sara a reacționat intodeauna altfel, atunci când eram conectați online, iar ceea ce este notabil încă de la început este că aceste conexiuni virtuale au fost intodeauna intențiile noastre, nu ale Sarei. O întrebăm dacă vrea, iniția Gabriela sau eu, dar ea nu a manifestat dorință proprie de a ne conecta online.
Acum trebuie să vă spun că Sara cunoaște modul virtual de comunicare, îi este familiar și a mai fost folosit de noi în diferite ocazii, însă rar. Ar fi fost deci natural să îi permitem să deschidă singură ușa online, însă nu am făcut-o.

Sara, în momentele noastre de comunicare virtuală, era mai mult absența. Fie își continua jocul sau dispărea deseori din cadru, fie își manifesta „dorința” de comunicare, ieșind voit din cadru și comunicând numai prin răspunsuri la întrebările mele. Este foarte probabil ca pentru ea să fi fost mai bine să îi fi lăsat alegerea să inițieze și să manifeste ea dorința de comunicare. Și această pentru că, noi adulții, avem o înțelegere limitată față de universul emoțional pe care îl traversează copilul, atât în absența celui drag cât și în prezența virtuală.

Evident că această observație este doar atât, o observație și nu un adevăr universal. Totuși, consider importantă tema de gândire în așa fel încât intențiile noastre pozitive să nu paveze neapărat o cale nefericită prin alegeri. Așa că, împreună cu Gabriela, am decis că poteca cea mai sigură este aceea a alegerii. Ca atare Sara va decide când și cum ne vom conecta atunci când distanța o cere. Pentru noi, Gabriela și eu, subiectul s-a înfiripat natural, atât prin ceea ce am simțit cât și ceea ce am observat independent. Rezultatul discuției este prezent printre aceste rânduri și reflectă importanța ascultării, a comunicării și a observației prin prezența a ceea ce are loc.