Recunosc că greșesc, chiar suficient de des, fie că o fac prin acțiuni, fie prin cuvinte. În ultima vreme s-a întâmplat prin cuvinte. Dar în mod sigur vă întrebați ce înseamnă că greșesc și probabil față de cine. Ei bine față de Sara, față de Gabriela (căci ea va trebui să „administreze” rezultatul, acum când eu sunt plecat cu săptămâna).

Să vă explic mai în detaliu, în așa fel încât să vă ajute și pe voi în situații similare.

Despre acțiuni țesute din emoția trecutului am mai vorbit. Fie este vorba de propriile temeri față de momente ce sunt percepute prin prisma temerilor proiectate, fie prin întreruperi de activități date de automatisme, deci lipsă de prezența. De pildă Sara se joacă, singură sau cu mama, iar tata apare de nicăieri și îi întrerupe jocul, căci din păcate era atât de neatent și prins de el încât a lăsat cursul minții să întrerupă acțiunea ei. Sau, prea des dacă mă întrebați pe mine, mi se întâmplă să mă conectez la un eveniment trecut, să îl aduc în prezent și să o întrerup pe Sara din acțiunile sale.

Astfel de întreruperi și apariții bruște în peisajul jocului ludic rup cursivitatea acțiunilor și observațiilor pe care Sara le face singură. Este vremea independenței pentru ea și orice întrerupere duce la pierderea firului și se poate solda cu renunțare. Renunțare la a mai face „singuia”(singură) și implicit la a descoperi și înțelege prin propriile experiențe. Profesorul Colceag evocă lucrul acesta destul de des în conferințele și scrierile sale.

Cuvintele sunt alte căi prin care aduc confuzie și emoție în momente care oricum sunt încărcate prin context. Recent a trebuit să părăsesc țara pentru perioade de timp destul de lungi și, din păcate, frecvent. A fost prima scindare de amploare în relația mea cu Sara (la cei 3 ani proaspăt împliniți).

Un sprijin în comunicarea cu ea pe perioadele absenței a venit prin intermediul tehnologiei și a comunicarilor video live. Numai că, prins de propriile-mi gânduri și emoții, mi s-a întâmplat destul de des să aleg cuvinte ce aduc confuzie și emoție. Prins de absența conectării, foloseam „mai este puțin” fără însă a realiză că pentru Sara, puțin are deja un înțeles clar (de dimensiunea minutelor). Exemple sunt multiple, uzitam „sunt la ușă” (adică la ușa apartamentului în care locuiam), lucru ce se soldă cu fugă ei la ușa casei, sperând să îl regăsească pe tata…

Și uite așa, prin evitarea prezenței în aici și acum, ajungem să creăm oportunități pentru experiențe mai puțin plăcute și care au nevoie de adresare ulterioară. Cuvintele izvorâte în momentul conștient au curgeri line, se încarcă cu bucuria prezentului și reflectă ce simțim noi, ce simte cel de lângă noi. Atunci când ne pierdem în zgomotul automat al unei minți bombardate cu informații inutile suntem predispuși distanței. Chiar și distanței față de noi, nu numai față de interlocutorul nostru.

Dar ne revenim atunci când ne dăm seama cât de departe riscăm să alunecăm față de noi înșine. Când realizăm că până și copilul din noi își dorește o comunicare și conectare cu copilul de lângă noi.