Străbunica Sarei va avea în curând 87 de ani. A trecut timpul peste ea brăzdându-i chipul cu urmele sale, însă, în pofida trecerii, se înviorează la fiecare vizită a Sarei.

Copilărie în toată splendoarea ei, o punte între generații de care ne amintim cu bucuria primei zăpezi.

Mamaie Maiia (Maria) și căsuța sa au valențele copilăriei împlinite, locul în care Sara învață bucuria vieții în mai toate formele sale. Fiecare anotimp îi conferă Sarei o nouă poartă către cunoaștere și această are de fiecare data loc sub cortina zglobie a jocului neîngrădit, liber și asumat în libertatea sa.

Pentru că încurajăm explorarea independența, Sara se mișcă în deplină libertate, trecând în revistă mai toate animalele din curte.

Labus, mai sălbatic oleacă, s-a prins repede că e ceva cu ea și pentru că nu multă lume îi călca pragul, a răsturnat-o o data pe Sara cu toată bucuria lui.

Sara știe deja că nu toți „hamii” (cum numește ea cățeii) sunt foarte activi în ale socializării, dar la mamaie a plecat veselă în explorare, ignorând noroiul, dar și „hamul” parcat la un capăt de lanț.

Plăcerea ei cea mai mare rămâne însă hrănirea păsăretului. Așa că la fiecare vizită, înarmată cu grăunte sau pâine, pleacă la întâlnirea cu micul stol. Cocoșul încă îi da de furcă și mai aproape de fiecare data îi fură pâinea din mână, forțând un „heeei” alungit și apăsat drept reacție.

După somnul de prânz, Sara și tata pleacă în zăvoi, acolo unde un cu totul altfel de univers așteaptă să își dezvăluie straiele sezonului. Îmbrățișările de copac, privitul cerului și ascultarea frunzișului din coroanele dezmierdate de vânt, fac parte din acompaniamentul experienței. Sara întreabă atunci când nu își găsește singură răspuns, sau se pierde în explorare, pășind curioasă peste poteci.

Viața la țara are bucuria să, precum și multitudinea de calități aferente, de aceea cu greu îmi pot imagina un spațiu mai potrivit copilăriei.

Orașul și zumzetul sau asurzitor oferă doar răspunsuri superficiale unor întrebări ce de multe ori nu apucă a fi întrebate. Deconectarea de natură, zgomotul și agitația constanta ne împiedică să ne simțim pe noi înșine, darămite conexiuni cu ceea ce este.

Mamaia Maiia a învățat să accepte modul nostru diferit de a o crește pe Sara și s-a adaptat cu rapiditate. „Sara pot să te pup?” poate fi adresat acum fără așteptări, căci Sara oricum se bucură de căldura umană și mai ales de iubirea ce izvorăște dintr-un suflet „înțelepțit” de trecerea a 86 de primăveri.

Copiii au nevoie de o astfel de libertate, au nevoie să se simtă nestingheriți și să exploreze fiecare cotlon, chiar dacă petele de pe haine se adună rapid. Modernitatea a creat soluții și pentru asta și, totuși, cea mai frecventă atenționare la locurile de joacă rămâne: „să nu te murdărești”. Hainele Sarei sunt pline de urme, fie ale cocoșului ce i-a furat pâinea din mână, fie ale rostogolului provocat de Labus. În pofida urmelor ele strălucesc sub lumina zâmbetului adus de bucuria explorării nestingherite în curtea la Mamaie Maiia.