Câteodată privirea Sarei se oprește agățată de un punct invizibil mie, dar perceptibil ei. Și atunci o întreb:-Sara la ce te gândești?

Răspunsul din titlu îi vine natural și eu continui cu întrebări despre ce simte Sara. De multe ori sunt zone ale corpului, alteori sunt doar emoții ce se localizează în anumite zone…cert este pentru mine că copiii au prezența. Prin ea ei se conectează cu corporalitatea și își aduc o nouă rază de lumina în universul lor.

Cum fac asta?

Am întâlnit discuția despre a-ți simți corpul la Tolle (Eckhart Tolle). Pentru el dar și pentru noi, o ușă către sinele profund este percepția și simțirea corpului. Aduci practic conștientă în anumite zone ale corpului, o cale bună de început fiind conștientizarea respirației. Deci copiii își simt corpul, iar dacă ne „prindem” îi putem ajuta să conștientizeze această conexiune.

Fără a fi citit Tolle sau orice altă cale spirituală, copiii se nasc spirituali și conectați…până la un moment, după care începe intervenția adulților și a societății.

Spuneam într-un articol anterior că există o mare diferență între a eticheta și a percepe. Cu Sara încercăm să folosim „se cheamă”. Gabriela fiind mai consecventa alege „nu știu ce este, dar îți pot spune cum se cheamă”. Îndepărtarea de etichetă permite menținerea mirării, a curiozității, a minunăției.

Sir Ken Robinson vorbește într-unul din discursurile sale despre „inteligență laterală”, practic capacitatea de a vedea un obiect dincolo de etichete. Copiii văd într-un pahar cu apă un ocean învolburat, sau o navă spațială…sau, sau, sau…
Capacitatea asta scade pe măsură ce avansăm în procesul de „instituționalizare” prin educație formală, pentru a dispărea aproape complet la adulți.

Și atunci, revenind la „Sara se simte pe sine” mă întreb deseori cum să fac cel mai bine pentru a nu îi sta în cale. Căci aportul nostru, al oamenilor „crescuți”, se rezumă la scurtături și etichete, de multe ori aplicate în grabă fără vreun dram de prezența, prea prinși fiind de propriile bagaje.

Așa că apelez la observație și prezentă, încercând să fac față noii perioade de educație pe care o traversez. Din fericire de astă dată nu sunt examene, iar notele sunt măsurate de lungimea zâmbetelor…asta bineînțeles după ce Sara termină procesul de a se simți pe sine.