Categorie: Lecturi in taticie
-
Intersecții: prezența
Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importanță. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.
Mulțumesc Gabriela.
Prin ea am ajuns la Eckhart Tolle, pe care astfel l-am descoperit în primele zile ale relației noastre, mai intai prin carțile sale, mai apoi prin participarea la conferintele si „retreat-urile” organizate de el.
Prezența, ce înseamnă asta?
Știți conversațiile acelea neinvitate care au loc mental?
Ei bine, tu nu ești aceste conversații.
Ce vreau să spun este că nu tu ai invitat discuțiile să aibă loc. Ele doar se întâmplă și, dacă nu ești atent, te trezești în centrul poveștilor care reflectă fie fricile, fie dorințele, de multe ori materiale. Dar le poți opri, probabil că mentalul va fi încă ocupat o vreme de aceste voci, dar, dacă nu te implici în acest monolog interior, sigur se vor estompa.
Când te prind în capcana lor doar observă că te-au prins, fii blând cu tine și dă voie atenției tale să se întoarcă către ceea ce este important. Ceea ce este undeva în preajma ta, te privește admirativ și învață de la ține. Nu numai prin ceea ce îi spui, dar mai ales prin ceea ce alegi să faci.
Fii conștient de conexiunea ta cu copilul de lângă tine, simte bucuria ce aleargă între voi doi, ce trece de la unul la altul.
Copiii au nevoie ca noi, părinții, să fim cu ei, așa că orice monolog urgent în „mansardă” nu este cu adevărat important, deci revino alături de copil.
Copiii trăiesc în aici și acum, la ei încă nu este zgomot. Sara are trei ani și la ea limbajulul emoțional este cheia, căci este singurul pe care îl poate cunoaște acum.
Remarc, pe măsură ce Sara este tot mai independentă și preocupată să crească, cum că această conexiune este extrem de valoroasă și pentru mine.
La un anumit moment voi simți să fotografiez, să scriu cu lumina. Și pentru voi ar fi bine să fie la fel. Păstrați conexiunea cu prezența și cu copilul de lângă voi. Pentru mine, din această intersecție s-a născut “momentul decisiv” de care vorbește Cartier Bresson.
Nu vă criticați prea tare rezultatele, cel mai important rezultat vine din faptul că privind fotografia vă veți aminti ceea ce simțeați în acel moment, și aceasta pentru că erați prezenți și conștienți de prezența voastră.
Acel faimos Aici și Acum este că un fel de dus rece menit să ne trezească din vise pe care nu intenționam vreodată să le avem. -
Intersecții: copilăria
Copilăria
Aceasta este a treia intersecție ce a construit momentul prezent. A sosit in viața mea odată cu sosirea Sarei, direct in dormitor.
Mulțumesc Sara
Probabil singurul loc în care putem construi cu adevărat libertăți, tot ce avem nevoie este să fim acolo, prezenți alături de copilul de lângă noi. Dar pentru că suntem tributari tradiției pe mine m-a ajutat foarte mult să privesc adânc în mine pentru a-mi înțelege copilăria. Să o recunosc și să fiu sincer cu mine, căci aici Sara îmi dă șansa să schimb ceva și în mine, mai ales pentru acel cineva important de lângă mine. Și nu îmi critic copilăria, îmi iubesc părinții, frații și sora. Dar în același timp realizez că noțiunile de iubire transmise mie au fost primite de părinții mei de la părinți lor.
Așa că ce avem nevoie pentru a fi părinți mai buni?
Avem nevoie de conexiune, reală și profundă, cu copilul de lângă noi.
Acea conexiune aduce la suprafața și copilul din noi și, în felul acesta, oportunitatea de a evolua mai departe, dincolo de copilăria noastră.
Avem nevoie de empatie, să ne plasăm în locul copilului nostru pentru fiecare pas sau blocaj pe care acesta îl traversează.
Avem nevoie să ne reamintim cât de dificil era să conducem corpul nostru în constantă creștere, să îl sincronizăm și să îl împingem înainte.
Cât de dificil era să nu știm, să nu cunoaștem.
Cât de dificil era să repetăm aceași întrebare, din nou și iar din nou, căci creierul nostru era încă în construcție, deci nu 100% funcțional, poate nici măcar 10%.
Avem nevoie să avem încredere în noi și în copii și abilităților lor înnăscute, pe care poate le cunosc deja sau poate nu. Dar le vor descoperi prin iubire, prezența și grijă. Un tată are rolul de validator, pentru fiecare nouă abilitate a copilului, iar dacă tatăl nu o valideaza atunci copilul ar putea renunța la aceste noi abilități, precum și la căile lor de explorare.
Copiii sunt programați să evolueze și o vor face. Totuși, există riscul de a se opri dacă nu simt încrederea noastră în ei.
Avem nevoie să îi ajutăm să își dezvolte inteligență emoțională, căci iubirea este cheie pentru tot. Îi va ajută să își dezvolte și inteligență socială și probabil cel mai important, imaginea de șine. Deci mai puțin expuși și vulnerabili forțelor externe lor.
În câteva cuvinte, cu toții suntem extraordinari și această își are sorgintea în dorințele noastre cele mai profunde de a evolua, de a învață.
Pentru că mai toți avem telefoane deștepte, putem deveni mai buni fotografi ai copilăriei de lângă noi prin prezența. Mai mult decât orice devenim conștienți de prezența noastră lângă copilul de lângă noi. Înscrisul cu lumina devine astfel punctul generat de cele trei intersecții.
Copiii trăiesc în Aici și Acum, deci trăiesc vieți reale, noi adulții trăim în proiecții despre trecut sau despre viitor, deci trăim vieți imaginare.
Și nu uitați dăruind iubire și prezența copiilor primim în schimb iubire. -
Intersecții: fotografia
Intersecția dintre fotografie, prezență și copilărie, iată un loc în care puteți petrece ceva timp cu beneficii neașteptate.
Fotografia
Fotografia s-a întâlnit cu mine tot într-o astfel de intersecție. Acum foarte multă vreme am împrumutat un aparat foto și am plecat în vacanță cu el. Mai apoi, de ziua mea, un foarte drag prieten mi-a făcut cadou un aparat foto…mulțumesc Vanessa, oriunde ai fi tu acum.
Această a fost prima intersecție importantă ce avea să conducă la această prezentare.
Viața mea a avut inclus un lung șir de observații iar fotografia s-a potrivit perfect actului vizual, m-a ajutat să înregistrez ceea ce ochii mei descopereau. Sosirea Sarei în viața noastră avea să creeze o altă intersecție, locul în care aveam să migrez din fotografia cu aparatele mai complexe către fotografia cu telefonul, mai mic, mai disponibil.
Din simplitatea accesului și dorința de a avea la îndemână un aparat ok, am ajuns la fotografia cu telefonul.
Subiectele s-au restrâns, dar și extins în același timp, căci telefonul îmi determina limitările, însă îmi și deschidea căi noi.
Telefonul devine tot mai „deștept” și în același timp tot mai potrivit pentru fotografie.
Într-o formă minima, ceea ce am folosit mereu în fotografia făcută de mine a devenit tot mai adânc înrădăcinat în De Ce
De Ce vreau să înregistrez ce văd în acel moment?
Ce simt?
Ce voi folosi?
Mă ghidez “formal” după câteva criterii:
1. Regula treimilor-vine din pictură și, stați liniștiți, toate telefoanele deștepte o cunosc. Nu trebuie decât să activați grila, eu o țin mereu activă.
2. Cobor la nivelul copilului-va recomand să faceți același lucru, căci stând deasupra lor le amintiți că sunt mici…tare mici…și cred că ei știu deja asta.
3. Folosesc lumina ambientală-iar când nu mai este disponibilă, nu mai este disponibilă și gata. Ceea ce faceți cu copilăria de lângă voi nu este pentru Național Geographic.
4. Cel mai important, vorbesc cu copilul despre fotografie-eu îi spun Sarei când vreau să o fotografiez și îi și arăt. În plus, o las să descopere, e drept că asta înseamnă poate un alt telefon, dar merită fiecare secundă de explorare a creativității proprii.
Și pentru a lăsa și ceva hrană pentru gânduri, suntem cu toții tentați de mândrie, ceea ce este ok dacă nu ne aruncăm cu totul în brațele ei. Permiteți intimitate copilăriei de lângă voi, personal evit să public fotografii frontale cu Sara. Dar, cum spuneam, suntem aici pentru a va vorbi despre intersecții, nu doar despre fotografie.
Cu copilăria fotografiată sunteți deja într-o altă ligă a expresiei și a descoperirilor profunde despre sine.
Puteți să antrenați copiii, să îi poziționați, să le arătați cum să pozeze, dar pierderea va fi enormă. Mai degrabă, decât să urmăresc un rezultat, o fotografie ce ar putea apărea conceptual în capul meu, las lucrurile să curgă și curgerea aceasta va determină momentul decisiv pentru înregistrarea cu lumina. Fac asta prin prezentă și conștientizarea că sunt prezent. Calea mea către prezența se datorează unei intersecții, a doua ca importantă. A fost creata de intersecția cu Gabriela, soția mea și dorința sa puternică de a evolua.
-
Articol tradus „Aha Parenting” Toddler la 2 ani (partea 2 din 2)
Planul de joaca pentru o copilarie amuzanta/ distractiva
- Lasa-ti copilul sa fie in control la training-ul de olita
Cu totii ies din scutece mai devreme sau mai tarziu. Luptele cu copilul tau despre corpul sau nu le vei castiga niciodata. Antrenamentul la toaleta poate fi o experienta foarte „empowering” pentru copilul tau, un pas important catre independenta, dar depinde de reactia ta ca parinte. Daca copilul nu arata niciun interes in acest sens gaseste oportunitati pentru ca el sa fie in preajma copiilor ce folosesc toaleta si isi va dori foarte rapid sa ii imite.
- Da la o parte lupa de putere
Nu ai nevoie sa ii dovedesti ca ai dreptate. Copilul tau incearca sa afirme ca este o persoana reala cu ceva putere in aceasta lume. Acest lucru este perfect normal. Lasa-ti copilul sa spuna Nu de fiecare data cand poti face acest lucru fara a compromite siguranta, sanatatea sau drepturile altor persoane. Te vei bucura sa afli ca daca crizele de furie sunt o exoresie a lipsei de putere, toddler-ii care simt o oarecare doza de control in viata lor au putine crize de furie.
- Previne crizele de furie
In primul rand afla ca crizele de furie sunt normale pentru copiii de varsta asta. In aldoilea rand, pentru ca cele mai multe crize se intampla cand copiii sunt infometati sau obositi gandeste-te inainte. Hraneste-i si pune-i la somn, un program de somn ferm, reconectare cu tine, timp lejer, linistit, fara stimulare media – orice iti trebuie pentru a te calma si a te odihni – previn cele mai multe crize si readuc pe pamant/ impamantenesc copiii care aluneca.
Invata sa spui nu – tie insuti! Nu inghesui in program ultimul task (errand). Nu tari dupa tine un copil infometat pana la magazin. Fa ce poti si amana asta pana maine.
- Foloseste joaca pentru a „administra” toddler-ul tau
Copiilor nu le place sa li se impuna comenzi mai mult decat iti place tie. Ceea ce iubesc ei este sa se joace. Vrei cooperare? Zboara-ti copilul pana la baie. Ajuta-l sa-si termine laptele pretinzand ca esti un catelus care iubeste laptele. Pune-ti copilul in scaunul de masina pretinzand ca esti stewardesa si te pregatesti de decolare. Concureaza-ti copilul cine ajunge primul la masina.
- Nu lua personal
Copilul gau te va respinge cateodata sau iti va face rau intr-un fel sau altul. Nu o lua personal. Copilul tau invata cum sa-si moduleze furia. Aceasta este o oportunitate sa creasca si sa si invete in acelasi timp.
- Prevede timp in programul tau pentru nevoile copilului sa exploreze lumea
Acesta este job-ul sau pana la urma, sa exploreze, sa experimenteze, sa invete. In felul acesta creierul sau se dezvolta. A-i grabi pe copii este unul dintre cele mai comune declansatoare la crize ce pot fi altfel evitate.
- Cultiva empatia cu copilul tau.
Abilitatile sociale incep cu empatia. Copiii incep sa dezvolte empatie pentru altii (deci si abilitatea de a impartasi, de a nu lovi etc) pe masura ce ei insisi se simt intelesi.
- Nu obliga copilul sa imparta.
Aceasta de fapt intarzie dezvoltarea abilitatii de a imparti! Copiii au nevoie sa se simta in siguranta in propria lor proprietate inainte de a putea imparti. Mai degraba introduce conceptul de a sta la rand („este randul Alinei sa foloseasca galeata, dupa aceea va fi randul tau”). Ajuta-ti copilul sa-si astepte randul cu empatie. Ajuta-ti copilul sa isi puna deoparte jucaria sa favorita inainte de vizita altui copil. Cand copilul imparte din bunatatea propriei sale inimi da-i putere sa faca aceasta alegere din nou prin observatii cu voce tare dere efectul acestei alegeri: ” Ia uite ce fericit e Mihai ca i-a venit randul sa se joace cu jucaria ta”.
- Foloseste „disciplina” in functie de varsta.
Pentru copii de varsta asta aceasta inseamna limite empatice, informare, redirectionare si ajutor cu emotii. Cercetarile au comparat doua grupuri de toddleri care erau considerati a avea un comportament similar. Cercetatorii au observat copiii cand parintii ii lovesc. Copiiicare au fost loviti au avut un comportament mult mai grav un an mai tarziu decat copiii care nu au fost loviti. Chiar si a striga la copii (cearta) are un efect negativ si cauzeaza impietrirea emotiilor si necooperarea. La aceasta varsta incepe violenta: nu cumva iti inveti copiii ca aceasta inseamna dreptate?
- Fii persoana ce vrei sa devina copilul tau.
Copiii invata sa interactioneze cu altii prin experimentarea relatiilor si mai apoi prin recrearea lor. Retine ca copilul tau invata ambele laturi ale relatiei in care se afla. Daca iti doresti ca acesta sa nu aiba crize de furie sa nu ai nici tu crize de furie fata de el. Daca tu ridici vocea la copil inveti copilul prin exemplu ca a ridica vocea e ok.
- Elimina mediile electronice vizuale
Academia Americana de Pediatrie (AAP) recomanda ca copiii sub 2 ani sa nu se uite la TV sau video pentru ca au alte lucruri importante de dezvoltare de facut si pentru ca au un impact asupra dezvoltarii creierului. AAP recomanda ca copiii mai mari sa priveasca cel mult o ora sau doua pe zi de programe tv educationale si neviolente. Recomandam TV si filme numai pentru ocazii speciale. Stim ca vi s-a spus ca Sesame Street este bun pentru copii, dar cercetarile arata ca influenteaza negativ dezvoltarea creierului si reduce capacitatea de atentie. Incepe o dependenta o copiii care sunt mai sensibili la aceasta. Cand vor fi mai mari isi vor dori sa priveasca mai mult TV. Si inainte ca acestia sa devina mult mai mari te vei intreba de ce stau cu mana pe telecomanda in fata TV in loc sa citeasca o carte. Fara sa mai mentionam ca te-ai oprit deja din abilitatea de a-i monitoriza ce anume sa priveasca la TV in jurul varstei de 8 ani.
- A manca este slujba copilului.
Tu aduci hrana sanatoasa. Copilul se hraneste singur. Pune un plastic sub scaunul inalt. Nu fi obsedat de cat mananca copilul. Fii fara grija, copiii nu se autoinfometeaza. Multi copii sunt prea preocupati in timpul zilei ca sa mai si manance suficient. Asa ca cer mancare la ora de somn. Asta poate sa conduca un parinte catre o criza, sau ea poate fi evitata daca Introduci o gustare in program – care de cele mai multe ori ii ajuta pe copii sa se calmeze si sa doarma mai bine. Daca te asiguri ca gustarea este sanatoasa elimini presiunea mesei de seara si te poti bucura mai mult langa copilul tau fara sa il fortezi sa manance. Poti combina cu povesti de noapte buna in caz ca nu ai suficient timp.
- Uita despre stimularea creierului copilului tau prin invatarea alfabetului.
Munca intelectuala a toddler-ilor tine de explorare, observarea lumii, a vorbi si a fi ascultat, a fi acceptat, validat si luat in considerare. Autoadministrarea emotionala pune bazele pentru dezvoltarea intelectuala. Nu e niciodata prea devreme sa dezvolti iubire de carti dar aceasta nu se intampla prin invatarea alfabetului. Daca iti doresti ca copilul tau sa iubeaca lectura atunci citeste-i si spune-i povesti.
- Previne miorlaiala.
Miorlaiala este o expresie a copilului tau despre emotiile legate de lipsa de putere. Poate deveni o obisnuinta. Pentru a trage un sut miorlaielii evita sa creezi oportunitati de invatare pentru copilul tau cum ca miorlaiala iti aduce ceea ce vrei. Cu alte cuvinte incearca sa eviti sa transformi miorlaiala in necesitate, iar daca totusi se intampla evita rasplata ei. Mai degraba ajuta-ti copilul cu aceste emotii de lipsa de putere.
- Foloseste rutina.
Copiii dezvolta autodisciplina partial prin traiul intr-o rutina sigura, predictibila si structurata unde stiu la ce sa se astepte. Camd le intrerupem rutina cu calatorii, cum ar fi o vizita la bunici sau pur si simpla o exceptie pentru propria ta dispozitie poti sa te astepti la tantrumuri, dificultati de adormire si tot felul de alte provocari.
Bunica bineinteles merita vizita, dar alegerea intreruperilor cu intelepciune face parte din parenting protectiv.
- Da-le oportunitatea sa experimenteze competenta.
Copiii au mai putine crize si coopereaza mai mult cand se simt in putere. Cum poti sa iti ajuti copilul sa isi dezvolte sentimentul de putere?
Trei cai: asculta copilul, lasa copilul sa ia decizii oricand este posibil si da-i prilejul sa experimenteze competenta.
Toddlerii au nevoie de experiente zilnice cu munca pentru a castiga incredere in propriile lor capacitati si pentru a incepe sa gandeasca despre ei ca fiind oameni competenti. Nu ma refer la munca grea, ci munca in spiritul Mariei Montessori si a lui Tom Sawyer care ii facea pe ceilalti copii sa creada ca a varui gardul e cel mai bun joc din lume. Cu alte cuvinte toddlerii IUBESC sa inteleaga cum functioneaza casa si sa participe. IUBESC sa contribuie. IUBESC sa invete.
Invita-ti toddler-ul sa se implice in orice faci. Da, ajutorul primit iti va face munca mai dificila, dar asa copilul va invata deprinderi pentru viitor si in plus va si conectati.
Ce fel de sarcini poate face in jurul casei? Poate sta pe un scaun sau o bancuta in bucatarie ca sa te ajute. Te poate ajuta cand iti faci cumparaturile. Te poate ajuta in curte.
Specific:
– isi pot face singuri gustari cum ar fi sa isi decojeaca fructe sau sa decojeasca un ou sau sa isi faca minisandwish-uri cu crakeri.
– te pot ajuta sa speli oalele si tigaile sau orice vas are nu se sparge
– pot spala legumele in chiuveta
– pot sterge masa
– te pot ajuta sa cureti frigiderul
– te pot ajuta sa pregatesti masa
– te pot ajuta sa cureti masa
– te pot ajuta sa stinga sau sa aprinda lumina
– pot sterge praful
– pot curata cada (pe dianuntru, desculti!)
– pot imperechea sosetele in timp ce tu impaturesti hainele
– poate sorta hainele (care haine curate apartin carui membru al familiei?)
– te poate ajuta sa scoti hainele din masina de spalat si sa le puna in uscator, sa le scoata din uscator sau se le puna la uscat
– poate alege singur fructele la aprozar
– poate spala masa sau podeaua
Aceste activitati sunt mult mai educative si stisfacatoare decat TV si sunt indragiste de cei mai multi copii. Dupa terminarea sarcinii copilul spune „Eu am facut asta!” si se simte o persoana mult mai capabila si mao puternica. (Compara asta cu cum se simt dupa ce se uita la TV). Desigur, este mult mai multa munca pentru parinte decat daca ar face asta singur. Nu asta este insa ideea. Toddlerii si prescolarii are se simt competenti si puternici nu au nevoie sa isi arate puterea prin a fi contra. Ei sunt mult mai increzatori. Si sunt mult mai de ajutor! Asta este ceea ce eu numesc un castig cu beneficii pentru ambele parti.
(articolul original in link-ul de mai jos)
http://www.ahaparenting.com/Ages-stages/toddlers/toddlers-terrific-twos
-
Articol tradus „Aha Parenting” Toddler la 2 ani (partea 1 din 2)
Toddlers: planul de joc pentru varsta teribila de 2 ani
Cum poti sa fii alaturi de toddler-ul tau si sa ramai un parinte pozitiv?
Cei mai multi copii devin mai dificili in jurul varstei de 14 luni. Aceasta se datoreaza unui salt urias de dezvoltare ce intervine la aceasta varsta. Ei nu mai sunt usor de amuzat/ distrat. Realizeaza ca esti o persoana separata care poate cateodata, dar nu atat de des, sa fie influentata in a face lucrurile asa cum isi doresc ei.
Ei realizeaza ca au o oarecare influenta in lume, dar nu foarte multa putere. Si incep sa experimenteze pentru a descoperi cum pot sa isi rezolve nevoile si sa isi indeplineasca dorintele.
Perioada asta poate fi innebunitoare pentru parinti sau poate fi un timp minunat sa iti privesti copilul cum infloreste. Cat de dificila poate fi etapa la 15 la 36 de luni depinde cel putin partial de atitudinea parintilor. Rebeliunea copilului tau va fi invers proportionala cu libertatea pe care acesta o primeste pentru a-si vedea de propria dezvoltare. Cat de mult i se permite sa exploreze, cat de mult i se permite sa isi creeze propriul ritm, cat de mult este in control in propria sa lume pentru a descoperi ca este o persoana competenta?
Multe din acestea depind de parinti. Esti sensibil la pregatirea copilului tau pentru independenta, il spijini fara sa il impingi? Poti aprecia incercarile copilului tau in a fi independent fara a le lua ca insulte personale? Poti sa cedezi o parte din control in asa fel incat copilul tau sa isi dezvolte un sens de stapanire a propriului sau univers? Poti sa impui orice limita care este necesara pentru siguranta copilului si sanantatea ta mintala in timp ce empatizezi cu dezamagirile copilului ca nu primeste ceea ce vrea?
Etapele de dezvoltare ale toddler-ului tau:
– dezvoltare fizica si a creierului rapida
– dezvoltare rapida a vocabularului si a regulilor de vorbire
– invatarea a cum sa mentina conexiunea cu tine ca parinte in timp ce iti impune nevoile si dorintele lui
– dezvoltarea sensului de sine ca persoana puternoca si competenta ce actioneaza in aceasta lume
– invatrea ca si alti copii sunt oameni si ca trebuie sa relationeze cu ei in siguranta fara a avea nevoie sa fie agresivi cu acestia
Provocarea ta ca parinte:
– sa iti pastrezi sanatatea mintala in timp ce copilul tau se exprima tot mai mult si se arunca in lume.
Prioritatile tale ca parinte:
- Siguranta copilului tau in timp ce acesta exploreaza.
- Renuntarea la control pentru ca copilul sa poata dezvolta stapanire peste propria sa lume.
- Sa te bucuri de independenta ce infloreste impreuna cu curiozitatea copilului.
- Mentine-te pozitiv!
„Primii 3 ani din viata stabilesc structura pentru toate viitoarele relatii”. John Bowlby
CE NEVOI AU TODDLER-ii DE LA PARINTI
- Validarea propriului sine
Au nevoie sa invete ca exista lucruri de care sunt responsabili cum ar fi propriul lor corp, si au nevoie sa se simta pe sine drept competenti si puternici.
- Structura, limita, rutina si siguranta
Toddler-ii incep sa si ta ca este un intreg univers in afara lor. Pana chiar si propriile sentimente par sa ii depaseasca cateodata. Au nevoie sa stie ca parintele este responsabil si ca ii tine in siguranta – protejandu-i de lumea exterioara, de propriile mari emotii si absenta autocontrolului.
- Ajutor in intelegerea si structurarea timpului
…astfel incat sa se simta cat mai putin lipsiti de control si loviti de circumstante („dupa pranz o sa dormim si dupa aceea o sa mergem la bunica”). Toddler-ii au nevoe sa stie exact la ce sa se astepte si se descurca mult mai bine cu o rutina bine definita.
- Empatia ta
Priveste asta din lunctul sau de vedere si vei vedea ca are sens. Chiar daca nu poti face ceea ce copilul isi doreste il poti ajuta sa coopereze daca intelegi si simpatizezi (?) cu suferinta ta.
(articolul original in link-ul de mai jos)
http://www.ahaparenting.com/Ages-stages/toddlers/toddlers-terrific-twos
-
D. Siegel Strategia Nr. 2 Numește pentru a stăpâni (emoția)
Strategia a doua, propusă de D. Siegel, pleacă de la aceeași nevoie de conexiune dintre părțile creierului. Dacă în prima strategie adultul se conectează emoțional cu ceea ce simte copilul, iar mai apoi redirecționează, cu a doua îl ajută să își numească emoțiile și să le înțeleagă. În timp, copiii vor învăța să se înțeleagă prin propriile emoții și să le comunice celor din jur.
D. Siegel ne dezvăluie mecanismele emoționale ce au loc în partea dreaptă a creierului și înțelesul adus de partea stânga a creierului, cele două părți aflate în colaborare aduc vindecare și înțelegere.
Încă observ cum atunci când un copil se lovește de ceva, unii adulți lovesc obiectul. Cumva, prin acest comportament, adultul îi atribuie obiectului responsabilitate pentru ceea ce tocmai a avut loc. Însă copiii au nevoie de ajutor ca să înțeleagă acțiuni și consecințe…de pildă privim pe unde mergem, sau mersul cu spatele are anumite riscuri, sau nu ai văzut piciorul de la mobilă și te-ai împiedicat.
Frica adulților față de crizele emoționale a condus la construcția multiplelor mecanisme de oprire a emoției și implicit a crizei, din păcate și a vindecării. Problema care se naște din această abordare este absența înțelegerii a ceea ce tocmai a avut loc.
Sara a descoperit mersul cu spatele, așa că, suficient de des, se lansează în explorarea pașilor în revers. Evident că deși nu avansează cu viteza luminii, pașii șovaielnici și reacțiile încete îi provoacă mici intersecții cu obiecte aflate în calea sa în revers. În astfel de momente, experiența Sarei se îmbogățește în textură, durerea îi semnalizează că sunt părți ale corpului nu tocmai bucuroase de experiență. Mai mult, frustrarea creată de această aparentă lipsă de abilitate îi complică peisajul emoțional, așa că din râsul născut din ludicul experienței, scot capul plânsul și lacrimile profunde. Ce am învățat eu până acum mă face să realizez că o astfel de experiență, abordată stângaci, poate conduce la renunțarea de a mai încerca, de a mai explora, de a se mai expune necunoscutului. Evident că mă preocupa siguranța Sarei, dar nu aș lăsa această preocupare să primeze nevoilor ei de independența și explorare. Așa că, îmbrățișați și uzi de lacrimi, povestim succesiunea evenimentelor ce ne-au condus aici, în „țara emoțiilor puternice” :).
Copiii au nevoie să „povestească” ceea ce a avut loc, în felul acesta învață să își identifice emoțiile și cum să se poarte în prezența lor, practic își construiesc legătura dintre cele două emisfere.
Numirea emoțiilor calmează activitatea din emisfera dreaptă, pentru că astfel copiii își înțeleg reacțiile. Ajutorul adus prin identificarea durerilor și temerilor conduce la micșorarea lor și prezervă dorința naturală de a-și explora universul perceput. Povestirile îi ajută pe copii să învețe consecințele acțiunilor și legăturile dintre emoția resimțită și eveniment, indiferent de natura lui.Sara încă practică mersul cu spatele, mai nou și mersul cu ochii închiși. Dar în același timp își dezvoltă și abilități de orientare și memorie, așa că intersecțiile subite sunt tot mai rare. Atunci când însă au loc, ne luăm în brațe și ne scăldăm oleacă în lacrimi, povestind ceea ce tocmai a avut loc. Asta dacă nu e Gabriela cu noi, căci altfel povestea cea mai dulce are intodeauna loc în brațele ei de mamă.
-
Daniel Siegel Strategia 1 Conectează și Redirecționează
Vă promiteam acum ceva vreme că voi reveni cu impresiile mele extrase din „The Whole Brain Child”. În fapt, sunt mai mult decât impresii, intenția mea fiind să redau cele 12 strategii prin intermediul unui context practic. Așa cum am scris în primul articol ce aborda cartea lui Daniel Siegel, focusul său este puternic ancorat în contextul de evoluție al copilului de lângă noi. Pentru prima dată am reușit să înțeleg dinamica și strategia de colaborare a părților creierului uman.
Ca o succintă reluare faptică voi rearticula structura „de lucru” a creierului, prezentată de D. Siegel. În partea dreaptă avem emoțiile, în stânga avem gândirea, jos avem înstinctul, iar sus acțiunea gândită. „Conectează și redirecționează” pleacă de la această structură și ne ajută să înțelegem calea cea mai potrivită pentru a pune părțile în legătură colaborativa și în armonie. Practic ajutăm la crearea unor conexiuni practice între emisferele creierului, în așa fel încât contextul să poată fi interpretat și asimilat de toate părțile implicate.
Da, poate nu sună foarte clar, așa că voi aborda explicațiile printr-un scenariu explicativ.
Evocam destul de des importantă reluării evenimentelor traversate de Sara, astfel încât să înțeleagă și să asimileze experiență. O pierdere de echilibru, atunci când Sara aleargă, se solda cel mai des cu aterizări bruște, surpriză și descărcări emoționale. Prin conectarea la emoțiile momentului îi ofeream Sarei suport emoțional și o zonă de comfort în care ea își putea trăi emoția. Conectarea, practic, presupune exact asta, simți emoția momentului și îl lași să decurgă, oferind prezența ta.
Redirecționarea trimite către traducerea emoției în mesaj cognitiv. Adică deplasarea informației din emisfera dreaptă către emisfera stânga, în așa fel încât fiecare parte să aibă propriul său cod față de eveniment. Pe lângă înțelegerea emoției obținem și acceptarea și integrarea acesteia în întreg bagajul experienței de viață pe care Sara îl construiește în fiecare zi. În felul acesta reducem riscul creării de tipare comportamentale care ar putea conduce la evitarea unor experiențe ce ar putea avea că rezultat o emoție puternică.
Reluarea, teatrală uneori, a căzăturilor Sarei o ajută pe ea să poziționeze experiență într-o imagine ușor de asimilat. Tata cade, deci această înseamnă că și pentru el au loc astfel de evenimente, și el încă mai învață. Tata însă se ridica, înțelege ceea ce tocmai a avut loc și își continuă activitatea fără a se pierde din cauza evenimentului.
Conectează și Redirecționează îi ajută pe copii să integreze emoția într-un context cognitiv, contribuind astfel la traducerea universului ce îi înconjoară.
Îmi aduc aminte cum pentru mine, când eram copil, împiedicările frecvențe erau privite de societate numai prin prisma hipermasculinitatii. Adică taxate de către cei din jur cu încurajări de „a fi bărbat”, fără însă că cineva să explice vreodată ce presupune această.
Voi reveni cu un nou episod pentru strategia următoare. Evident că ilustrarile pot fi multiple așa că va invit la o discuție pe acest subiect. Putem discuta prin intermediul comentariilor, în așa fel încât să extindem experiența cât mai mult.
-
Taticiile mele uneori stângace
Încă de la începuturile mobilității Sarei, am avut norocul să descoperim o lecție extrem de importantă pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor. Pentru noi această însemna dezvoltarea armonioasă a Sarei. Pe scurt, fiecare „stângăcie” ce își găsea calea prin preajma ei, se bucura de reluare, întrebări, răspunsuri, reconstituiri hilare, deci și integrări ale experiențelor.
Daniel Siegel, MD, Phd, dezvăluie structura creierului și modul în care se dezvoltă conexiuni între emisfere. Astfel, pentru cei mai mulți dintre noi, emisfera dreaptă este teritoriul emoțiilor, iar cea stânga a logicii, partea superioară a creierului corespunde universului acțiunilor, iar cea inferioară instinctelor primare. Ce îmi scăpa însă mie era integrarea experiențelor drept unealtă de dezvoltare a creierului, implicit a modului prin care părți ale acestuia sunt ajutate să își dezvolte legături și să colaboreze între ele.
Creierul copilului creează trasee noi prin fiecare experiență nouă. Toate împreună vor determină structura creierului. Noi, părinții, avem o contribuție importantă prin crearea experiențelor care ajută la dezvoltarea unui creier integrat, atât pe orizontală cât și pe verticală.
Ce înseamnă însă această integrare? De pildă, alegerea noastră ca părinți să vorbim Sarei despre experiențele ei îi dezvoltă memoria. Dacă însă suntem și mai curajoși și abordăm sentimentele, îi dezvoltăm inteligența emoțională, o ajutăm să își înțeleagă sentimentele proprii și pe ale celor din jur.
Refacerea simplă a unei împiedicări are rezultate benefice multiple. Pentru Sara, „împiedicarea” mea voită o ajută să înțeleagă propria sa cădere. Îi arată „normalitatea” și firescul unui astfel de eveniment, precum și lecțiile implicite. Pentru mine rezultatul exercițiului este ludic, căci mă împiedic și cad (de exemplu) deseori în locuri publice, încercând să evit bălțile, căci nu am costumația Sarei. Pentru stradă sigur a ieșit o combinație ciudată între hilar și curiozitate, privirile trecătorilor îmi erau reper pentru prestația mea, dar Sara era audiența target. Faptul că „jocul” conducea la integrarea experiențelor sale îmi era și este suficient.
Încă îmi aduc aminte de practica lovirii obiectului de către adulți, căci mi se împleticise printre picioare și eu am căzut. Mai văd încă și astăzi această practică a „deturnării atenției”, practică izvorâtă din puțul nesecat al tradiției și ale cărui rezultate se pierd în miriadele de mimetisme ce noi astăzi numim cultură. În adevăr, această înstrăinare îi creează copilului un mare semn de întrebare căruia îi este imposibil să-i atribuie vreun răspuns coerent, așa că ne privește pe noi, adulții, cum lovim obiecte sau mobilier și clamam victorie în ale pedepsirilor.
Va imaginați cât de ciudați putem apărea în fața noii generații? Evident că nu, altfel cum am putut să uităm experiența și să ajungem adulți în pragul repetărilor mimetice.
Copiii au nevoie de empatie. Noi, cei ce nu suntem prinși în jocul emoțiilor, atunci când copilul de lângă noi este, avem nevoie să ne conectăm mai întâi emoțional și mai apoi cerebral. În „The whole brain child” D. Siegel prezintă 12 strategii pentru o dezvoltare armonioasă a creierului copilului de lângă noi (și de ce nu a copilului din noi). Voi reveni mai amplu pe subiect căci Siegel ar trebui să fie bază minima de formare pentru orice formă de parenting…
-
„Nu ai de ce să îți faci griji”-cu Cristela Georgescu
Suntem doi adulți ale căror corpuri au atins deja maturitatea și un „adult”, care încă își aduce aminte cum funcționează „treaba asta cu corporalitatea” și al cărui corp este în creștere.
Noi trei suntem personaje active în propria noastră călătorie și eforturile noastre sunt concentrate pe aducerea și menținerea bucuriei de a fi în preajma noastră. Evident, aceasta deocamdată încă ne cere efort sporit și conștiență, efortul fiind direcționat pe multiple paliere menite să ne ajute în a fi mai buni, mai calzi, mai deschiși, mai bucuroși. Așa că, de fiecare data când se ivește câte o oportunitate de a fi prin preajma celor ce au deja experiență și o împărtășesc cu bucurie, ne ivim și noi deschiși către ocazia noilor experiențe și, mai ales, trăiri. O astfel de oportunitate este dată de intalinirile cu Cristela (Georgescu) și contribuțiile ei la un „om” mai bun, deci și la un „noi” mai bun. O face deschis, cald, blând și cu un zâmbet ce reflectă bucuria de a fi în acel moment, alături de alte ființe umane.
„Nu ai de ce să îți faci griji” este doar o denumire dată unei întâlniri. Întâlnire, însă, ce stabilește și concentrează abil și cu căldură, legătura dintre noi, ființele umane întrupate aici pe pământ, dintre percepțiile noastre, proiecțiile noastre despre aceste percepții și alegerile pe care le facem ulterior. Ușa larg deschisă de către sufletul Cristelei te lasă să privești viața în ochi de dincolo de…”griji”. Cineva spunea odată că: „pericolul poate fi ceva real însă frica este doar o proiecție mentală”.
Cristela ne spune că avem nevoie să acceptăm că frica și-a găsit casă în noi, ce putem face însă în plus este să înlocuim nevoia de control cu încrederea. Evident nu este vorba de trivial sau ignoranța, mai degrabă este vorba de ceea ce Eckhart (Tolle) numește: „acceptă ceea ce este așa cum este”; cu alte cuvinte nu ceda gândurilor automate, care oricum nu își au originea în Sursă ici în automatisme vechi. Privește-ți viața cu seninătate și bucurie, este ceea ce trăiești în „aici și acum” indiferent de miriadele de interpretări posibile.
Cuvintele Cristelei sunt izvorâte din experiență personală și din dorința de a se informa permanent, astfel încât de fiecare data când Cristela acumulează suficiente informații, le împărtășește cu oamenii din jur. Este adevărat că la conferințe locurile sunt limitate însă înainte de orice Cristela este prezentă online, comunică și informează iar cel mai important este că ne adduce aminte cât de importantă este comunitatea.
Nu mă voi hazarda în redarea sau discuția subiectelor abordate de către Cristela. Sunt sigur că pe parcursul timpului ea însăși va continua discuțiile prin intermediul blogului său. Vă pot spune însă că experiența prezenței în sala înțesată cu oameni deschiși a fost una profundă. Mă bucur că am fost acolo, mă bucur că tot acolo m-am regăsit cu oameni dragi, oameni buni pe care viața ți-i așterne pe poteca ta pentru că sigur ai ceva de învățat de la ei și din relația cu ei.
Cristela mi-a readus smerenia bucuriei de fi, aici și acum. Nu o pierdusem, însă trecând prin preajma ei am simțit cum devine tot mai puternică. Mă bucură că Sara și Gabriela au fost și ele alături. Împreună putem să lucrăm la noi înșine și cum spunea și Gandhi, putem schimba lumea schimbându-ne pe noi.
